Galati: Dunărea, transformată în pubela cu PET-uri a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galati: Dunărea, transformată în pubela cu PET-uri a României
Galati: Dunărea, transformată în pubela cu PET-uri a României

Ambalajele din plastic, nedegradabile, au devenit la ora actuală cel mai mare pericol pentru mediu. Aduse de viituri sau aruncate pur şi simplu din ignoranţă de gălăţenii care ies vara la iarbă verde, PET-urile au ajus să sufoce malul Dunării.

Ecologiştii spun că soluţia ar fi gestionarea acestor materiale în mod corespunzător şi, ulterior, valorificarea lor. În judeţul de malul Dunării metoda este însă puţin cunoscută şi departe de a fi materializată.

Aruncarea resturilor din plastic la coşul de gunoi este ceea ce face omul pentru a scăpa de ele. Şi asta în condiţii fericite. Din păcate, multe astfel de deşeuri ajung în locuri interzise,  precum malul Dunării, în apropiere de trecere Bac. Aici zona este efectiv înecată de ambalaje din plastic, nedegradabile.

Datele centralizate de Agenţia de Protecţia Mediului, prezentate de directorul Ingrid Miron, arată că la nivelul municipiului există peste 10 operatori economici colectori de ambalaje din plastic.
De la începutul acestui an şi până în prezent au fost colectate circa 637 de tone de deşeuri din plastic.  Adică în jur de două kilograme de fiecare locuitor al oraşului.

“PET-urile reprezintă un pericol pentru că nu sunt produse biodegredabile.  Necolectate la timp, se înmulţesc foarte mult. Încercăm să controlăm cât putem de bine aceste tipuri de deşeuri”
, a precizat Ingrid Miron.

Ecologiştii trag semnalul de alarmă

Problema PET-urilor a intrat şi în atenţia ONG-urilor ecologiste din Galaţi. Directorul Centrului de Consultanţă Ecologică Galaţi, Petruţa Moisi, ne-a declarat că au fost demarate mai multe acţiuni de colectare a deşeurilor din plastic.

 “E păcat că aceste locuri frumoase nu se bucură de mai multă atenţie din partea gălăţenilor. Consider că administraţia locală ar trebui să informeze mai bine populaţia şi să stabilească clar un program de colectare a PET-urilor.

 În România, procesul de reciclare a PET-urilor este doar de 2%, iar în Galaţi este aproape inexistent.  Există câteva centre de colectare a ambalajelor din plastic, dar nu sunt administrate cum trebuie astfel încât să se creeze un circuit între cetăţean şi firma care colectează aceste deşeuri”
, a precizat Petruţa Moisi.

Există şi veşti bune. Săptămâna aceasta, cu ocazia zilei Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”, va avea loc un program de igienizare şi colectare PET-urilor care sufocă Delta.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite