Culisele unui accident bizar cu doi morţi. Cum a dispărut o probă crucială şi de ce se contrazic flagrant martorii şi poliţiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul este anchetat în prezent de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), iar mărturiile unora dintre cei implicaţi în accident şi în instrumentarea anchetei ulterioare conţin numeroase nepotriviri cu rechizitoriul în baza căruia a fost condamnat pentru omor din culpă tecuceanul Bogdan Banu.

Declaraţiile martorilor şi poliţiştilor cu privire la accidentul rutier petrecut în 13 iulie 2010 pe centura oraşul Tecuci, eveniment care a dus la moartea a doi oameni, par să facă parte din scenariul unui film suprarealist, în care nimic nu este ceea ce pare a fi.

Puse cap la cap, declaraţiile date - în instanţă sau în cercetarea făcută acum de Direcţia Generală Anticorupţie (care anchetează o presupusă falsificare a dosarului) - de către martori şi de către poliţiştii care au ajuns la faţa locului (sau doar au participat la diverse faze ale cercetării penale) arată cel puţin trei variante ale împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.

De la ce a pornit totul

În noaptea de 12 spre 13 iulie 2010, trei cultivatori de legume din Munteni, judeţul Galaţi, au pornit la drum către Moineşti, judeţul Bacău. Cei trei, pe nume Sandu Mitoi, Nicolae Arhire şi Sandu Ferţu, au parcurs, exact în această ordine, circa 15 kilometri din drum (pe centura Tecuciului, în apropiere de o benzinărie Lukoil), moment în care hazardul le-a ieşit în cale: o banală pană de cauciuc fiind punctul de plecare pentru un accident de circulaţie grav, în urmă căruia Mitoi şi Arhire au murit pe loc.

Nici măcar acum, la şapte ani de consumarea tragediei, împrejurările producerii evenimentelor nu sunt clare, deşi în cauză s-au întocmit mai multe expertize, s-a făcut un stufos dosar penal, iar o persoană, pe nume Bogdan Banu (36 ani), a şi fost condamnată definitiv de judecători, pentru omor din culpă.

Marea problemă este că Bogdan Banu neagă în continuare cu vehemenţă faptul că i-ar fi accidentat mortal pe cei doi legumicultori din Munteni. Iar negarea nu este în formă simplă, ci este susţinută pe o serie de dovezi solide, cum ar fi: niciun martor nu a identificat maşina lui Bogdan Banu la locul accidentului, expertizele nu a găsit urme de sânge pe maşina acestuia, nu a fost stabilită provenienţa pentru o serie repere descoperite la locul accidentului, nu au fost expertizate toate maşinile implicate în eveniment, nu s-a lămurit de ce declaraţiile martorilor şi ale poliţiştilor se contrazic flagrant, a fost distrusă o probă video ce putea fi crucială pentru stabilirea faptelor.

Ferţu Sandu şi cele trei scenarii ce se bat cap în cap

Toţi martorii se pun de acord cu faptul că Ferţu Sandu îi urma cu maşina lui (o Dacia Logan Roşie) pe cei doi consăteni care aveau să moară, la o distanţă de 2-3 kilometri.

Pe Centura Tecuciului, aproape de Lukoil, maşina lui Sandu Mitoi (o Dacia 1300 gri) a făcut pană, iar acesta, însoţit şi de Nicolae Arhire (care conducea tot o Dacia 1300, de culoarea verde închis), a tras pe pe dreapta pentru a rezolva problema.

Ceea ce nu-i deloc clar este ce a făcut Sandu Ferţu în intervalul de timp imediat următor. Dacă este să luăm de bun procesul-verbal de constatare cu nr. 592.883 din 13.10.2010), rezultă că: „La faţa locului nu a fost identificat niciun alt conducător auto sau alt autoturism implicat în evenimentul rutier, fiind identificat numitul Ferţu Sandu care a ajuns la faţa locului imediat după producerea evenimentului rutier”. Acelaşi lucru este consemnat, sub semnătură, şi de agentul şef principal Gică Niţu, de la Biroul de Cercetări Penal de la Poliţia Tecuci, cel care a instrumentat dosarul penal.

Ulterior, însă, în instanţă (fila 55 a dosarului 6539/324/2010), totul se suceşte 180 de grade, iar Ferţu Sandu declară că a ajuns la faţa locului înainte de accident, a depăşit celelalte două maşini, iar totul s-a produs în timp ce el era în maşina staţionată la vreo 50 de metri mai în faţă, dar nu era atent pentru că bea o cafea şi număra nişte mărunţiş.

Şi mai interesant este că există şi un al treilea scenariu. În declaraţia dată în martie 2017 la Direcţia Generală Anticorupţie (instituţie care investighează posibile fape de corupţie în instrumentarea dosarului penal), agentul-şef Gigi Cosmin Doniga (membru al echipajului de la Poliţia Circulaţie care a întocmit actele preliminare în cazul accidentului) afirmă că: „numitul Ferţu Sandu s-a îndepărtat la un moment dat de cei doi, fiind înaintea lor, moment în care victimele au făcut pană. Discutând telefonic, a aflat că aceştia făcuseră pană şi s-a întors din drum pentru a vedea de ce întârzie, ocazie cu care i-a găsit pe aceştia decedaţi”.

Deci, avem trei ipoteze: 1 – Ferţu i-a ajuns din urmă pe colegii lui şi i-a găsit morţi; 2 – Ferţu i-a depăşit vii, iar aceştia au murit în următoarele 3-4 minute; 3 – Ferţu i-a depăşit vii, apoi s-a întors din drum şi i-a găsit morţi. În ciuda nebuloasei evidente, nimeni nu a încercat să clarifice lucrurile şi nici nuva fost făcut vreun demers legal de verificare a maşinii lui Sandu Ferţu, deşi în mod cert era parte importantă în „teatrul” accidentului.

De altfel, într-un memoriu adresat Ministerului de Justiţie şi Consiliului Superior al Magistraturii, Bogdan Banu atrage atenţia asupra acestui aspect, insistând pe faptul că maşina lui Ferţu Sandu a dispărut subit imediat după accident, cel mai probabil fiind ascunsă la o fermă din apropiere.

Bogdan Banu FOTO arhiva personală

Bogdan Banu FOTO Arhiva personală

Sarabanda declaraţiilor schimbate şi răstălmăcite

Interesant este şi modul cum pe parcursul anchetei iniţiale noţiunea de martor ocular a căpăta o conotaţie nouă: aceea de persoană care poveşteşte ceea ce a auzit şi îşi dă un pic şi cu presupusul. Este vorba despre declaraţia dată de Marius Gabriel Nechita, care a sosit la faţa locului imediat după accident. Modul cum a fost obţinută declaraţia lui Nechita este şi el bizar, căci omul a plecat de la faţa locului după ce a lăsat numărul de telefon unor poliţişti, însă nu e clar despre ce poliţişti este vorba.

Totuşi, situaţia lămureşte un aspect extrem de important: primii oameni ai legii care au sosit la faţa locului nu au fost cei de la Poliţia Rutieră Galaţi (aşa cum s-a încercat să se acrediteze în dosarul penal care a ajuns pe masa judecătorilor, ci un echipaj de la Poliţia municipiului Tecuci. Întâmplător sau nu, din echipajul amintit făcea parte şi agentul Ionel Ferţu, fiul lui Sandu Ferţu.

Dincolo de toate acestea, este important de spus că şoferul de TIR n-a fost audiat la faţa locului de nimeni, însă în procesul-verbal de contatare a accidentului s-a menţionat că a fost martor ocular, care a văzut accidentul şi a identificat maşina lui Bogdan Banu ca fiind autoarea coliziunii.

Şi totuşi, la dosarul de cercetare penală există o declaraţie a lui Marius Gabriel Nechita, declaraţie care, însă, a fost scrisă de poliţistul Gică Niţu (cel care a lucrat dosarul penal) şi dată poliţistului Ionel Apostu, pentru a o da martorului să o semneze. Interesant este că în declaraţia dată de Gică Niţu la Direcţia Genrală Anticorupţie (DGA), în martie 2017, acesta spune că nu-şi mai aminteşte împrejurările.

În schimb, poliţistul Ionel Apostu a menţionat, tot în declaraţia dată la DGA, că a fost chemat de Gică Niţu să îi ceară să meargă să se întâlnească, la o benzinărie de lângă Tecuci, cu martorul Nechita, pentru ca acesta să semneze declaraţia.

„Nu mi s-a părut de acord să înmânez unui martor o declaraţie care era scrisă de altcineva. Am acceptat acest lucru deoarece cu ceva timp în urmă am fost sanţionat cu mustrare scrisă tot pentru faptul că am refuzat săînmânez o astfel de declaraţie unui martor”, a declarat Apostu.

În acelaşi timp, el a mai menţionat şi că iniţial a refuzat dar a acceptat după ce a fost chemat de comisarul şef Câlici Ionel (la acea vreme şeful Seviciului Rutier Tecuci) care i-ar fi scpus că „dispoziţia a fost dată de comandantul unităţii, comisarul şef Balcan Florin” . Afirmaţiile poliţistului Apostu sunt confirmate în scris şi de poliţistul Radu Iacomi, care l-a însoţit la misiune.

Interesant este că ambii poliţişti menţionaţi mai declară la DGA un lucru: Marius Nechita a refuzat să semenze declaraţia pe motiv că unele dintre aspectele consemnate nu sunt conforme cu realitatea. Aşa se face că, deşi în prima declaraţie se face referire la o coliziune năpraznică între maşina lui Bogdan Banu şi maşinile victimelor, în faţa instanţei acest aspect este negat, iar martorul spune că, de fapt, maşina lui Banu a trecut departe de maşinile respective, pe contrasens.

Iată declaraţia dată de Nechita în faţa judecătorilor: „La un moment dat, am văzut parcate trei maşini, în acelaşi timp am văzut că din sensul opus se apropia cu viteză o altă maşină care circula cu faza lungă. Analizând situaţia celor trei maşini staţionate şi având în vedere viteza cu care se deplasa maşina din faţa mea am intuit pericolul şi am redus viteza, am făcut fleş scurt pentru a-l avertiza pe cel din faţă şi m-am apropiat cât mai mult de parapetul de pe partea mea. Am văzut că cel care se apropia din sensul opus de mers a efectuat manevra pe care eu o intuisem, a intrat pe sensul opus de mers, adică pe sensul meu pentru a trece de prima maşină pe sensul lui de mers, maşina care avea avariile pornite”.

Ba chiar ulterior martorul a declarat că nu prea a văzut exact ceea ce s-a întâmplat, dat fiind că era la câteva sute de metri distanţă, şi că unele dintre afirmaţii au fost doar conexiuni logice pe care le-a făcut el pentru a-şi explica ceea ce s-a întâmplat.

Declaraţia se potriveşte de altfel cu declaraţia lui Bogdan Banu: „La un moment dat, am zărit pe carosabil, lângă nişte maşini parcate, un sac cu legume, pe care nu am reuşit să-l evit, deşi am intrat pe contrasens, aşa că l-am acroşat. Nu am oprit deoarece nu mi s-a părut ceva grav şi nici nu am vrut să am o altercaţie cu proprietarul legumelor”.

Traiectoria maşinii a fost ulterior calculată şi de un expert desemnat de instanţă, care a concluzionat că era imposibil ca maşina lui Bogdan să lovească victimele în poziţia în care acestea se aflau.

Găsit piese, caut maşină să se potrivească

Cumva în completarea observaţiilor făcute de Bogdan Banu în legătură cu împrejurările în care s-au produs faptele vine şi faptul că la faţa locului au fost descoperite resturi de la mai multe maşini. Unele s-au potrivit la maşina lui Bogdan Banu, altele nu.

Nimeni nu a încercat să afle de unde provin respectivele resturi - lucru arătat şi de expertiza tehnică făcută de expertul conf.univ.dr.ing. Adrian Sachelarie, completată cu contraexpertiza  expertului tehnic judiciar Alexandru Petrescu (dr. ing. conferenţiar universitar la Academia Tehnică Militară) - anchetatorii preferând varianta facilă a incriminării lui Banu.

De asemenea, trebuie spus şi că pe maşina lui Banu nu s-a găsit nici o urmă biologică legată de cele două victime (cu toate că în raportul medico-legal se afirmă că acestea au fost lovite şi târâte) şi că autoturismul nu fusese spălat pentru a înlătura eventualele probe. Asta consemnează şi poliţiştii şi experţii tehnici, iar aceste aspecte par să exclusă implicarea lui Bogdan Banu în accident.

Concluziile experţilor se leagă şi de faptul că avariile de la maşina lui Bogdan Banu era minore, ceea ce arată că nu putea proveni de la un accident atât de grav de circulaţie, ci de la o coliziune minoră: „Analizând avariile utilitare Mitsubishi (n.r. - condusă de Bogdan Banu) se poate constata că acestea nu se puteau produce la impactul cu cele două victime”, notează Alexandru Petrescu.

Cum au dispărut imaginile cruciale pentru aflarea adevărului

Probabil că toate aspectele legate de acest accident şi de vinovaţi ar fi fost lesne elucidate dacă la dosar s-ar fi regăit o probă esenţială: imaginile filmate de camerele de supraveghere de la benzinăria Lukoil aflată în apropiere de locul producerii tragediei.

Problema este că aceste imagini nu mai există. „Pe imagini se putea vedea, cu siguranţă, ce maşini au trecut pe acolo, în ce succesiune, la ce interval de timp. Eu cred că au fost distruse intenţionat imaginile, ca să nu se afle adevărul”, este de părere Bogdan Banu.

De altfel şi poliţiştii implicaţi în anchetă se cam bîlbâie şi cam contrazic între ei în declaraţiile luate recent de procurorii DGA. Gică Niţu (cel care a condus ancheta penală legată de accident) afirmă că „nu au fost verificate camerele video din staţia peco Lukoil” şi că parcursul anchetei nu s-a mai solicitat obţinerea lor deoarece „era tardiv”.

În schimb, poliţistul Gigi Doniga declară că imaginile video ar fi fost verificate de colegul lui, Mircea Masgras, dar că acesta „nu a obţinut niciun indiciu în cauză”. La rândul lui, Masgras recunoaşte că a verificat imaginile dar spune că nu a considerat că era necesar să facă un proces-verbal în acest sens, dat fiind că nu ar fi remarcat nimic pe acestea.

El este însă contrazis de un alt poliţist de la Biroul Rutier, Aurică Vâlcea, acum pensionar, care îşi aminteşte că vinovăţia lui Banu a fost stabilită în baza acelor imagini.

„A fost identificat ca fiind autorul accidentului respectiv urmare a vizualizării imaginilor înregistrate cu camera de supraveghere de la staţia LukOil. Cunosc aceste aspecte de la colegul meu Masgras Mircea, acesta relatându-mi faptul că imediat după accident a vizionat acele imagini şi a observat în cadrul acestora auto-turismul numitului Banu Bogdan trecând prin zonă imediat după producerea accidentului”, a declarat Vâlcea la DGA.

De asemenea, martorul Ferţu Sandu declară, fără ezitare, că „autorul accidentului, Banu Bogdan, a fost prins pe baza imaginilor video de la Lukoil”. Imagini care nu s-au preluat pentru anchetă, deşie erau cruciale..-

Bogdan Banu, acuzat de procurori că „face abuz de drept”

Bogdan Banu, care spune că bănuieşte că poliţiştii de la Rutiera din Tecuci ar fi orchestrat, sub conducerea fostului comandant Florin Balcan, o mistificare a cercetării penale, a formulat în 2016 o plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Acesta a emis, în mai 2017, o rezoluţie de clasare a reclamaţiei, pe motiv că faptele penale sesizate nu se confirmă (asta deşi parchetul amintit nu a întreprins niciun demers în acest sens, lucru demonstrat de lipsa oricărui act procedural în dosar). Procurorul Ionel Gâlcă afirmă în amintitul document despre Bogdan Banu că ar face „abuz de drept” prin faptul că reclamă presupusele abuzuri cărora le-ar fi căzut victimă.

La începutul acestui an, 11 poliţişti de la Serviciul Rutier Tecuci au fost inculpaţi de DGA pentru acte de corupţie. Mai mult decât atât, unul dintre lucrătorii de la Investigaţii Criminale a fost filmat, în aprilie 2017, sărutându-se pe gură cu un cap al lumii interlope din oraş, caz pe care Adevărul vi l-a prezentat pe larg.

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO Poliţist de la Investigaţii Criminale surprins la petrecere cu un şef interlop. Cei doi se sărută chiar pe gură

Cinci dintre poliţiştii spăgari de la Rutiera Tecuci au fost reţinuţi şi duşi pentru arestare preventivă

Poliţiştii şpăgari de la Rutieră ştiau că-s ascultaţi. Au distrus aparatura montată de procurori şi au continuat să ia mită

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite