Accident rutier cu două victime provocat de un şofer care nu a respectat un indicator de circulaţie
0Un bărbat de 37 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, după ce a pătruns într-o intersecţie fără să se asigure, acroşând un autovehicul care circula regulamentar.
Pe 11 februarie, în jurul orei 14,00, poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au fost sesizaţi, printr-un apel de urgenţă la 112, cu privire la producerea unui accident rutier în localitate, soldat cu rănirea a două persoane.
”Din primele verificări, a rezultat că un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 37 de ani, din municipiul Galaţi, a circulat pe strada Dr. Alexandru Carnabel şi, la intersecţia cu strada Episcop Melchisedec, conducătorul auto nu a respectat semnificaţia indicatorului <<Oprire>>, neacordând prioritate altui autoturism care circula regulamentar şi intrând în coliziune cu acesta”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
În urma impactului, atât şoferul celui de-al doilea autoturism, cât şi un pasager din primul, ambii de 44 de ani, au suferit leziuni, fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. Testarea alcoolscopică a relevat că niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub influenţa alcoolului. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.