6 ani de închisoare pentru deţinutul care lua bani de la bătrâni paralizaţi şi copii prin metoda ”Accidentul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sub imperiul emoţiilor, bătrânii le-au dat escrocilor toţii banii pe care îi aveau Foto: arhivă Adevărul
Sub imperiul emoţiilor, bătrânii le-au dat escrocilor toţii banii pe care îi aveau Foto: arhivă Adevărul

Nagy Tiberius Virgil, o persoană privată de libertate, a păcălit mai multe persoane, dându-se ba avocat, ba comisar de Poliţie, şi le-a convins să îi dea sume importante de bani sub pretextul că rude apropiate ale acestora ar fi fost implicate în accidente de circulaţie. Complicea sa a scăpat de închisoare.

Mai mulţi deţinuţi care se dădeau drept avocaţi şi comisari de Poliţie au fost condamnaţi recent la pedepse ce totalizează 23 de ani de închisoare de către Judecătoria Galaţi, în timp ce faţă de complicii lor, şapte la număr, s-a dispus încetarea procesului penal.

Şerban Răzvan şi Sterian Sefer, consideraţi de anchetatori capii grupării, au pus în aplicare un plan de ”ţepuire” a persoanelor de vârsta a treia, dar şi a unor copii de 12 şi 14 ani prin metoda ”Accidentul”.

Ajutaţi de alţi 10 complici, ei au sunat în total 16 persoane, pe care au reuşit să îi convingă să le dea toţi banii.

Printre aceştia se numără şi Nagy Tiberius Virgil, condamnat în primă instanţă la 10 ani şi 4 luni de închisoare. Infractorul pretindea că este avocat, comisar de Poliţie sau fiu al victimelor, cărora le spunea că a avut loc un grav accident de circulaţie, soldat cu rănirea unui minor, iar pentru rezolvarea situaţiei cerea diverse sume de bani.

I-a luat banii din şifonier

Până şi anchetatorii au rămas şocaţi de amploarea reţelei pe care deţinuţii au reuşit să o dezvolte din Penitenciarul Galaţi pentru a înşela atâtea persoane, prejudiciul fiind şi el impresionant: 188.850 lei, 20.610 euro şi 13.100 dolari.

Escrocii nu au avut milă nici de persoanele paralizate. Florin Palade, unul dintre cei trimişi de Nagy Tiberius Virgil la locuinţele victimelor, a mers la casa unei persoane de vârsta a treia imobilizată la pat şi i-a luat toţi banii din şifonier, după ce i-a spus victimei că are nevoie de ei pentru a-i scăpa o rudă de problemele juridice.

Nagy Tiberius Virgil a preferat la un moment dat să acţioneze separat de partenerii săi de fărădelegi, însă a avut o complice, în persoana lui Pascaru Andreea Elena, care îl ajuta să ridice banii de la victime.

Pe 26 octombrie, Infractorul a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Galaţi în noul dosar la 6 ani de închisoare pentru înşelăciune, însă complicea lui se va bucura în continuare de libertate. Judecătorii i-au redus pedeapsa aplicată iniţial de la 3 ani şi 6 luni la 3 ani de închisoare, iar acesta a fost suspendată sub supraveghere.

Cei doi au fost obligaţi să returneze victimelor peste 17.000 de lei, dar este puţin probabil ca bătrânii să mai vadă vreun ban.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite