Vrâncenii au făcut zeci de plângeri împotriva băncilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şi directorul OPC, Dumitru Dilă, era să fie păcălit de o bancă.
Şi directorul OPC, Dumitru Dilă, era să fie păcălit de o bancă.

Funcţionarea defectuoasă a bancomatelor, modificarea dobânzii la credite ori introducerea unor comisioane suplimenatare sunt doar câteva cazuri care îi determină pe vrânceni să sară la gâtul angajaţilor din bănci.

Directorul OPC, Dumitru Dilă, a fost la un pas să fie victima uneia dintre băncile cunoscute din Focşani. „În luna decembrie m-am dus la una dintre băncile comerciale să iau un împrumut. Era luna cadourilor şi dobânda era foarte bună, 13%. Cunoscând legislaţia foarte bine mi-am dat seama că există comisioane ascunse şi când am văzut că dobânda anuală efectivă este aproape dublă, de 25,5%, m-am retras din negocieri", a spus Dumitru Dilă, care a recunoscut că unitatea bancară a fost penalizată pentru netransparenţă. Directorul Oficiului Judeţean pentru

Protecţia Consumatorului Vrancea spune că a devenit o obişnuinţă a vrâncenilor să se plângă de realaţia profesională pe care o au cu băncile comerciale. Cele mai multe dintre plângeri către OPC sunt însă atunci când în contractele de credite apar modificări fără ştiinţa clientului.


Vrâncenii s-au mai plâns la OPC că nu pot scoate bani la orice oră din zi şi din noapte de la bancomate. Există şi cazuri în care unii dintre clienţi au fost puşi să plătească datorii inexistente.


Unii posesori de carduri nu şi-au putut retrage suma din cont, alţii s-au plâns de faptul că băncile le-au greşit soldul, consumatorii fiind obligaţi să plătească comisoane şi penalităţi deja achitate.


Alţi consumatori au fost deranjaţi de comportamentul unor angajaţi de la ghişee, toate aceste abuzuri comise de bănci nerămând nesancţionate, amenzile totae ridicându-se la peste 400.000 de lei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite