Vânzările IT, în declin. Calculatorul vechi şi softul piratat sunt la putere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul focşănenilor care trec pragul magazinelor IT pentru a-şi cumpăra un calculator nou este din ce în ce mai mic. Cei mai mulţi preferă să să apeleze la service-urile de specialitate pentru a-şi repara vechiturile.

„Produsele IT noi nu se vând foarte bine în ultima perioadă, chiar dacă plata se poate face şi în rate. În schimb, prestările de service au crescut pe timp de criză", spune Manuela Hornea, administratorul magazinului „Sif Computer".

De altfel, în Focşani nu mai există decât trei unităţi de profil, liderul pieţei de specialitate, „Ultra Pro Computers" fiind desfiinţat la începutul anului trecut.

Pirateria, în floare

Cât despre sistemele de operare cu licenţă, acestea nu sunt la mare căutare, în condiţiile în care preţurile sunt destul de piperate, de la 350 de lei până la câteva mii de euro şi pot fi piratate de pe internet.

„Singurii care mai sunt interesaţi de licenţă sunt începătorii în domeniul IT, care nu ştiu să folosească softurile piratate. De asemenea, majoritatea producătorilor de laptopuri au sistemul de operare inclus, astfel clienţii fiind scutiţi de o plată în plus", adaugă Manuela Hornea.

Focşănenii pricepuţi, nu ezită însă să descarce, gratuit, licenţe de pe net. "Recunosc faptul că folosesc Windows piratat, întrucât cel original mi se pare exagerat de scump şi nu-mi permit să dau atâţia bani. Şi, atâta timp cât pe net sunt o sumedenie de softuri gratuite, de ce să nu profit", spune Marius Paizan, un tânăr pasionat de domeniul IT.

În schimb, utilizatorii se arată mai interesaţi de achiziţionarea antiviruşilor orginali şi a pachetelor Office, a căror preţuri variază între 100 şi 300 de lei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite