Se deschide şcoală non – formală la Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un profesor de ştiinţe socio - umane şi o bibliotecară vor să pregătească gratuit elevii de liceu pentu admiterea la facultate.

Adrian Ţiglea şi Anamaria Cătănoiu vor ţine luni primele cursuri ale şcolii non - formale din cadrul Asociaţiei POTPOURRI, singura şcoală de acest gen din împrejurimi. Practic elevii care doresc să participle la cursuri vor studia lecţiile acasă şi le vor dezbate la clasă cu profesorul de ştiinţe socio - umane. Cursurile vor avea loc la sediul Direcţiei de Cultură şi pentru Patrimoniu Cultural.

Materialul didactic le va fi distribuit cursanţilor de membrii asociaţiei şi se va axa pe filosofie, ştiinţe politice, psihologice şi sociologie. „Şcoala îşi propune pregătirea viitorilor studenţi în aceste domenii oferind o alternativă educativă învăţământului tradiţional şi contribuind la formarea lor intelectuală şi valorică", a declarat profesorul Adrian Ţiglea, fost cadru didactic la Colegiul Naţional "Al. Ioan Cuza".

Totul a pornit de la mai multe discuţii pe care cei doi iniţiatori ai proiectului le-au avut cu tinerii.
"În urma întâlnirilor cu tinerii şi la sugestia voluntarilor şi membrilor asociaţiei, am început să mă gândesc la oportunitatea de a iniţia un proiect destinat pregătirii educaţionale a liceenilor care doresc să urmeze o facultate din aria ştiinţelor sociale. Având experienţă la catedră, îmi propun să îi familiarizez pe liceeni cu mediul de învăţare universitar şi să aduc mai aproape de viitorii studenţi pe specialiştii în ştiinţele socio-umane din mediul universitar", a mai spus Ţiglea.

Proiect unic

Proiectul ce priveşte înfiinţarea şcolii non - formale gratuite este unul unic în ţară momentan. „Şcoala non-formală este o iniţiativă unică, un potpourri (în limba franceză, amestec - n.r. ), de activităţi pe care dorim să le desfăşurăm în beneficiul comunităţii vrâncene. Vrem să promovăm voluntariatul, actul gratuit în comunitatea noastră spre a ne sprijini reciproc", a declarat şi preşedintele Asociaţiei, Anamaria Cătănoiu.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite