Prea puţini câini la padoc, prea mulţi maidanezii pe străzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Staţionarul construit de Primăria Focşani la Goleşti nu poate fi folosit la capacitatea normală din lipsă de personal.

Construcţia padocului de câini, care a lăsat vistieria Primăriei Focşani mai săracă cu peste un milion de lei. Deşi ar putea adăposti un număr mare de câini, staţionarul nou de la Goleşti este funcţional doar pe un sfert din cauza lipsei de personal.

Autorităţile au descoperit că nu pot face angajări pentru că posturile sunt blocate, în condiţiile în care proiectul de funcţionare al staţionarului prevede un număr de 15 salariaţi care să se ocupe de orânduirea treburilor de acolo.


Şeful serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân din cadrul Primăriei Focşani spune că nici măcar cu cei şase angajaţi pe care îi are la această oră în subordine nu pot să facă faţă activităţii de la centru, unde sunt adăpostiţi în prezent aproximativ 150 de câini fără stăpân.

„Noi estimăm că în Focşani sunt aproximativ 4.000 de câini liberi pe străzi. Staţionarul nou este prevăzut să adăpostească 600 de maidanezi. Nu putem să facem faţă acestei situaţii cu doar câţiva oameni, când noi abia ne descurcăm şi cu cei 150 de câini pe care îi avem? Oamenii ăştia mai au nevoie şi de zile libere".


Focşănenii sunt nemulţumiţi că problema câinilor vagabonzi va rămâne pe mai departe nerezolvată după ce s-au cheltuit atât de mulţi bani.

„Pentru ce s-au cheltuit atâtea miliarde dacă maidanezii stau tot pe străzi? Pe vremurile astea nu câinii sunt prioritatea, dar dacă tot s-a dorit o treabă bună nu înţeleg de ce nu se merge până la capăt", ne-a declarat Maricica Stroia.

Staţionarul pentru câini comunitari de la Goleşti este prevăzut cu sală de operaţii, bloc postoperator, spaţiu de promenadă, dar şi un mini-hotel destinat animalelor de companie.

Mini-hotelul ar putea fi şi o sursă de venit pentru primărie dacă ar funcţiona, pentru că la serviciile sale ar putea apela contracost persoanele care pe timpul vacanţelor nu au cu cine să-şi lase animalele acasă.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite