Orgoliile politice, mai presus de problemele comunităţii. Consiliul local care funcţionează incomplet după trei rânduri de alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aleşii locali din comuna Andreiaşu de Jos, din judeţul Vrancea, atât d la PSD, cât şi de la PNL, refuză să colaboreze de mai bine de patru ani.

Comuna Andreiaşu de Jos din judeţul Vrancea este caz unic în ce priveşte modul cum nu funcţionează o administraţie locală.

De la alegerile locale din vara anului 2012, în comună aleşii puterii şi opoziţiei se au ca şoarecele şi pisica şi nu vor să conlucreze, deşi între timp  s-au derulat trei rânduri de alegeri, în care majorităţile au fost extrem de şubrede.

După alegerile din această vară se aştepta ca lucrurile să intre în normal. Comuna şi-a schimbat culoarea politică iar fostul primar PNL a pierdut disputa electorală, la diferenţă mică, în favoarea candidatului PSD. Numai că au trecut mai bine de patru luni de la scrutin iar consiliul local nu s-a constituit în întregime.

Doar nouă din cei 11 aleşi au fost validaţi de consilieri, respectiv cinci de la PSD şi patru de la PNL, în timp ce reprezentantul ALDE şi un ales PNL aşteaptă ziua când se va întâmpla minunea şi pentru ei.

Atât cei de la PSD, cât şi de la PNL, nu-l vor în consiliu pe reprezentantul ALDE, care ar avea pretenţii să obţină postul de viceprimar, aşa cum este o înţelegere politică la centru.

“Domnul de la ALDE a fost viceprimar PNL în vechiul consiliu, care nu a funcţionat aproape deloc. S-a supărat pe noi şi a plecat la ALDE. Noi nu vrem să mai fie consilier, dar nici cei de la PSD nu-l vor, aşa că nu-l vom valida. PSD are majoritatea şi dacă doreau îl puneau până acum”, ne-a declarat Ionel Budeanu, fostul primar al comunei Andreiaşu de Jos, actualmente consilier PNL.

Noul primar al comunei nu ne-a răspuns la telefon pentru a ne preciza de ce grupul politic din care face parte nu doreşte intrarea în normalitate a consiliului local.

De menţionat că din această pricină comuna nu are nici viceprimar.

În mandatul trecut, primul consiliu local, ales în urma scrutinului din 2012, nu a funcţionat decât preţ de două şedinţe şi a fost dizolvat în primăvara lui 2014 de magistraţii Tribunalului Vrancea, după ce s-a constatat că toată administraţia comunei era într-un blocaj total.

Dizolvarea consiliului local a dus la organizarea de alegeri parţiale în comună, , odată cu europarlamentarele. În urma alegerilor rezultatul a fost aproape identic: şase consilieri PNL şi cinci PSD. Şedinţe de constituire a noului consiliu nu s-au ţinut, pentru că aleşii PSD  nu au dat curs convocărilor, neîndeplinindu-se cvorumul de două treimi impus de lege.

Prin urmare, activitatea Primăriei a avut de suferit şi timp de 4 ani s-au pierdut o serie de oportunităţi de investiţii locale, mai cu seamă că vorbim de o zonă cu oameni săraci.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite