Noul cod civil uşurează munca magistraţilor, dar vechiul cod era mai valoros pentru justiţiabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costică Diţă, preşedintele Tribunalului Vrancea
Costică Diţă, preşedintele Tribunalului Vrancea

Opinia îi aparţine preşedintelui Tribunalului Vrancea, magistratul Costică Diţă, care a făcut astăzi câteva consideraţii de ordin personal pe marginea noului cod civil, care a început să-şi producă efectele de la 1 octombrie.

Preşedintele Tribunalului Vrancea consideră că noul Cod Civil a abandonat ca linie generală fondul latin pe care se grefau instituţiile juridice civile, fiind oferită o lege civilă cu o foarte puternică influenţă germană.

„Cel mai mare defect al noului cod constă în abundenţa detaliilor menite să încorseteze judecătorul, transformându-l într-un organ executiv fără iniţiativă şi fără orizonturi", a precizat Costică Diţă, preşedintele Tribunalului Vrancea.

Ca specialist, acesta consideră totuşi că noul cod este o lucrare valoroasă.

„Mie, ca judecător, îmi uşurează munca, pentru că îmi dă tot felul de definiţii, dar pentru omul de pe stradă vechiul cod civil era mai valoros. Oamenii trebuie să fie consiliaţi de un specialist să citească noul Cod Civil", a opinat Costică Diţă.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite