Neînţelegerile teritoriale dintre localităţi şi-ar putea găsi răspunsurile în documentele de arhivă. "Este inadmisibil să mai existe azi dispute între vecini"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Istoricii spun că reprezentanţii administraţiei judeţene nu s-au aplecat cu mai mare atenţie asupra acestei probleme.


Istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea, le oferă un pont autorităţilor judeţene legat de modul cum ar putea rezolva problema disputelor teritoriale care există între localităţi. Iar în Vrancea, din acest punct de vedere, sunt extrem de multe astfel de dispute care au ajuns şi în instanţă.

"La aproape jumătate de secol de când a prins contur actualul judeţ Vrancea este inadmisibil să mai existe, azi, porţiuni ale graniţelor administrative, aflate încă în dispută cu judeţele vecine, fie Galaţi, Buzău, Covasna sau Bacău, după cum urmează: Garoafa-Movileni (Galaţi), Mărăşeşti-Nicoreşti (Galaţi), Rugineşti-Urechesti (Bacău), Bogheşti-Podu Turcului (Bacău),Tulnici-Ojdula(Covasna), Tulnici-Ghelniţa (Covasna) şi Jitia-Bisoca(Buzău). De asemenea, mai sunt înregistrate chiar şi în prezent destule neînţelegeri în interiorul judeţului nostru între comune precum Rugineşti-Pufesti, Bogheşti- Tănăsoaia, Tulnici-Negrileşti, Paltin-Spulber, Nereju-Spulber etc. Aceste aspecte nu sunt specifice doar regiunii noastre, pe întreg teritoriul ţării fiind întâlnite astfel de divergenţe teritoriale. Acest lucru arată fie că factorii responsabili nu s-au implicat destul în rezolvarea situaţiei sau există alte cauze care scapă atenţiei noastre. Problema administrativă a graniţelor de judeţe sau de comune putea fi lămurită pe deplin dacă se pleca de la data înfiinţării judeţului Vrancea în baza H.C.M.nr 1122 din 27 mai 1968 care consemnează astfel: în temeiul dispoziţiilor articolelor 6, 7, şi 8 din Legea nr 3/1968 privind asigurarea conducerii locale de stat în unităţile administrativ- teritoriale până la alegerea consiliilor populare şi pe baza propunerilor Comitetului Executiv al Consiliului Popular al judeţului Vrancea cuprinzând delimitarea municipiilor, oraşelor şi comunelor, scoaterea din nomenclator şi unificarea unor localităţi, schimbarea denumirii unor localităţi precum şi organizarea unor comune ca oraşe, Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România hotărăşte: Articol unic- Delimitarea administrativ teritorială a municipiilor, oraşelor şi comunelor precum şi organizarea unor oraşe ca municipii şi a unor comune ca oraşe din judeţul Vrancea sunt cele prevăzute în anexă la prezenţa hotărâre. Toate detaliile acestui normativ sunt inserate în actele administrative ale timpului cu schiţe, hărţi şi alte documente aferente care împreună cu planurile comunelor întocmite anterior raionării teritoriale a Republicii Populare România (anul 1950) ar putea spulbera nedumeririle specialiştilor cu privire la hotarele judeţului Vrancea cât şi a comunelor care încă nu s-au înţeles pe graniţele lor. Dacă anunţata cadastrare a proprietăţilor particulare de pe întreg teritoriul naţional rămâne o mare provocare şi un posibil eşec, deşi acest lucru se doreşte cu destulă voinţă în cadrul Guvernului României, nu la fel ar trebui să se întâmple cu neînţelegerile la nivelul entităţilor administrativ- teritoriale care, cel puţin teoretic, nu ar trebui să întâmpine probleme majore în delimitarea exactă a limitelor de competenţă, dacă cei în măsura se vor apleca cu mai multă atenţie asupra mărturiilor trecutului dintre care destule se pot depista în depozitele Arhivelor Naţionale", potrivit lui Florin Dîrdală.

image
image
image
image
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite