FOTO Peripeţiile marelui istoric Constantin C. Giurescu la alegerile din 1933

FOTO Peripeţiile marelui istoric Constantin C. Giurescu la alegerile din 1933

Constantin C.Giurescu

Academicianul, născut la Focşani, s-a dus la vot având asupra sa un pistol, pe care l-a predat aghiotantului său înainte de a intra în secţia de votare, iar de aici lucrurile s-au complicat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Constantin C. Giurescu, unul dintre cei mai mari istorici ai ţării în perioada interbelică, a avut parte de o întâmplare care poate spune mult despre modul cum se desfăşurau alegerile în acea perioadă.

Pe 20 decembrie 1933, în ziua de alegeri generale  pentru deputaţi, a venit la  sala de alegeri a circumscripţiei Adjud  având  asupra sa un revolver. 

În declaraţia dată la Procuratură  profesorul universitar  scria că avea permis de port armă  eliberat de Prefectura de judeţ,  iar acest act l-a solicitat  din cauza riscurilor la care putea fi  expus în timpul campaniei electorale,  făcând drumuri lungi şi adesea noaptea .

„În dimineaţa zilei de votare  a venit până înaintea localului de votare  şi ştiind că legea interzice accesul în sala de votare cu arme, a predat revolverul unui însoţitor al său,  neştiind că prin acest lucru comite o altă ilegalitate.   A venit cu arma până în faţa sălii de vot pentru că i-a fost frică, din pricina  numeroaselor ameninţări pe care le-a primit în acele zile .  Seara, în sala de vot , mai multe persoane,  printre care şi un maior,  au intrat în clădire şi  au cerut percheziţionarea  celor prezenţi aici.  Însoţitorul lui C C Giurescu , temându-se pentru viaţa acestuia, a intrat în sală , uitând de arma pe care i-o predase istoricul.  Când a fost întrebat dacă are arme asupra sa , acesta a scos revolverul şi l-a predat comisiei  întrunite ad- hoc  în zona de vot. La audieri a consemnat că C. Giurescu îi înmânase pistolul înainte de a intra în sala de vot, iar în ceea ce priveşte legitimitatea purtării unei arme de către profesor, a relatat că înainte cu  două zile  de alegeri , C. Giurescu fusese luat  de piept în plin centrul oraşului de o persoană  cu gândul de a-l bate . Atunci a hotărât profesorul să se înarmeze şi a solicitat permis de armă la autorităţi”, povesteşte istoricul Florin Dârdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea. 

Foto

În interogatoriul dat în fata procurorului  chiar C. Giurescu a spus că a cumpărat legal acel pistol, dar înainte de a intra în sala de vot l-a încredinţat  omului său de încredere , cu rugămintea de a i-l duce la gazda pe care o luaseră în Adjud.  Nu-şi explică de ce  nu i-a îndeplinit dorinţa , dar pune acest lucru pe seama grijii pe care i-o purta acesta . 

În urma  procesului,  profesorul şi prietenul său  au fost  achitaţi , iar  revolverul a fost înmânat proprietarului. 

Cele 30 de zile de puşcărie pe care le  putea face marele nostru istoric pentru această faptă au fost cu vârf şi îndesat executate timp de cinci ani în închisoarea de la Sighet, pentru o condamnare pronunţată de regimul comunist la o vină inexistentă a marelui profesor .

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: