FOTO Despre iernile de altădată şi cum se făcea deszăpezirea în Focşani acum un secol

Populaţia avea o participare numeroasă la deszăpezire, sub îndrumarea autorităţilor, care nu ezitau să  ameninţe oamenii cu pedepse din Codul Penal  dacă nu urmează cu stricteţe ordinele.

Focşaniul de astăzi este total diferit ca infrastructură decât cel de acum 100 de ani. Pe vremuri, clădirile înalte nu depăşeau două etaje  iar aceste construcţii erau destul de puţine. Populaţia oraşului de atunci era mai puţin numeroasă iar mijloacele de deplasare, fie trăsuri, şarete  căruţe sau automobile, deşi nu erau chiar puţine, nici măcar nu se compară cu numărul autovehiculelor  de azi. În schimb, acum mult timp în urmă nu existau nici utilajele de azi, de îndepărtare a zăpezii, nici tehnologia avansată de astăzi.

„Cu toate mijloacele rudimentare de care dispuneau focşănenii, cu forţa braţelor, cu ajutorul instrumentelor simple, lopeţi ,căruţe şi impulsionaţi, inteligent şi energic de către autorităţi, un oraş întreg reuşea să intre în normal, după căderi de zăpadă, cu siguranţă mai consistente decât am văzut noi, cei de azi, de câţiva ani încoace.  Cum reuşeau vechii focşăneni astfel de performanţe ?Cu muncă intensă, cu participare numeroasă, îndrumaţi de autorităţi , care nu ezitau să-i ameninţe  cu pedepse din Codul Penal  dacă nu vor urma cu stricteţe ordinele”, spune istoricul Florin Dîrdală, care a găsit în arhive documente despre cum se făcea deszăpezirea.

Iată câteva exemple  de acţiune. La 1900  Primarul oraşului Focşani a dispus ca ”toţi locuitorii, fie ei proprietari sau chiriaşi , după încetarea fiecărei ninsori  să-şi cureţe zăpada de pe acoperişuri  şi gheţurile ce se formează pe margini.   De asemenea oamenii erau somaţi să cureţe imediat zăpada şi gheaţa  de pe trotuare şi din faţa fiecărei  case sau prăvălii.  Curăţirea zăpezii şi a gheţei de pe acoperişuri  trebuia făcută dis de dimineaţă  sau la prânz, între orele 12-13, pentru a nu împiedica circulaţia pe trotuare Toată cantitatea de zăpadă  şi de gheaţă curăţită,  de pe acoperişuri şi de pe trotuare,  trebuia  strânsă de proprietari şi chiriaşi în grămezi aşezate în mijlocul străzii , în sensul de a se lăsa liberă  circulaţia trăsurilor pe ambele laturi, iar de aici se transporta în afară de oraş cu mijloacele  serviciului de salubritate local".

Curăţirea gheţii de pe trotuare  trebuia făcută cu razuri late de fier şi nu cu topoare  sau alte instrumente care puteau cauza stricarea dalelor.  Era interzis proprietarilor sau chiriaşilor să scoată zăpada şi gheaţa din curţi afară în stradă, în caz contrar  zăpada fiind transportată  de aceştia pe cheltuiala lor afară din oraş.

Legat de curăţirea gheţii de pe trotuare, vechile autorităţi orăşeneşti  detaliază în alte acte oficiale  că pentru îndepărtarea acesteia   sunt permise doar acele razuri late de fier, dar numai pe timp de moină, când gheaţa se dezlipeşte  cu uşurinţă  sau imediat  ce a căzut zăpada  înainte de a îngheţa .

„În timp de îngheţ este interzis  cu desăvârşire curăţirea trotuarelor , dalele fiind îngheţate şi existând riscul de a se sparge . În aceste situaţii, pentru a împiedica alunecuşurile, proprietarii vor trebui să aştearnă câte un mic strat de nisip  sau chiar şi cenuşă”.   Încă  o dată edilii vechi ai oraşului întăresc  în actele oficiale afişate în toate punctele din oraş  că cei care nu se vor conforma la indicaţiile de mai sus  şi vor tăia gheaţa cu scule nepotrivite care cauzează deteriorarea caldarâmului se vor trezi cu uneltele confiscate  şi vor fi daţi judecăţii pentru a răspunde   de daunele ce le provoacă"

La 1932  regulamentele urbanistice prezintă neajunsurile iernii în felul următor. „Ridicarea zăpezilor este de mare importanţă în România, mai ales în oraşele importante, căci clima noastră ne dă ierni, adesea, de 5 luni. Se recomandă ca zăpada să fie ridicată cât mai curând spre a nu fi bătută de circulaţie şi transformată în gheţuri. Operaţiunea constă mai întâi în înlăturarea zăpezii din calea de circulaţie şi apoi se face transportarea ei. Înlăturarea se face bine cu plugul de zăpadă (dacă pavajul e neted) făcut din lemn, sau în formă de pană, trasă cu vârful în sensul mişcării ori cu pluguri metalice special. Zăpada, grămădită lateral, este adesea lăsată acţiunii soarelui, ploii sau vântului spre a fi topită, dar în oraşele cu circulaţie importantă zăpada trebuie transportată aiurea, ceea ce cere cheltuieli mari Transportul se face cu căruţele, autocamioane etc

Locul de transportat poate să fie la marginea oraşelor , în unele gropi,sau la un râu, ori în locuri anumite de depozitat zăpada, dar cel mai potrivit poate fi depozitată mai ales în canalele de scurgere , care pot primi, unele, o cantitate mai importantă de zăpada. La râuri trebuiesc executate dispoziţii speciale pentru aruncarea zăpezii şi luate măsuri ca să nu se arunce şi gunoaie Trotuarele dacă se neglijează a fi curăţite imediat de zăpadă se acoperă de gheaţă, ceea ce este foarte periculos pentru trecători. Gheaţa nu mai poate fi înlăturată decât  prin lovire cu răngi ascuţite de fier, ceea ce deteriorează trotuarul. Spre a se evita acest inconvenient se poate recurge la dezgheţarea cu sare de bucătărie (sau cu sare denaturată, mai ieftină). Sistemul însă strică fundaţiei de beton dacă soluţia ajunge până acolo. Cu toate ordonanţele ce se dau pentru curăţirea trotuoarelor ,publicul de la noi nu le curăţă de zăpadă, astfel că circulaţia pe trotuoare este penibilă în timpul iernii”.

Documentele vremii nu pomenesc mare lucru despre amploarea iernii anului 1954 .

"Partidul Muncitoresc Român nu încuraja dezbateri  despre situaţii care îl depăşeau pe omul comunist  În acele timpuri, cuvintele cele mai folosite erau -REALIZĂRI , REUŞITE , DEPĂŞIREA PLANULUI etc  Nu se putea vorbi deschis despre cum, uneori , vitregiile naturii depăşeau posibilităţile timpului şi nici nu se aducea vorba  despre dramele umane,  care, cu siguranţă, s-au petrecut în timpul iernii 1954.  O presiune în plus, la greutăţile iernii, la Focşani, era prezenţa instituţiilor sovietice, iar coordonarea centralizată  a tuturor operaţiunilor la Sfatul Popular Regional Bârlad între anii 1952-1956, nu a fost una prea bună, zona noastră geografica fiind arondata acestui for administrativ. Forurile locale au încercat să gestioneze  cele câteva săptămâni cumplite de iarnă, dar în hârtiile vremii s- au abţinut  sa recunoască, pe fată, greutăţile.   Cu toate acestea, organele timpului au fost nevoite să menţioneze în scriptele oficiale, chiar şi voalat , unele neajunsuri ale iernii 1954", mai precizează Florin Dîrdală.

Astfel, într-o sedinţă bilanţ din 22 martie 1954  s-a discutat, retrospectiv, problema transporturilor  în Raionul Focsani , teritoriu care încorpora oraşul Focşani şi avea ca limite teritoriale la Nord- Garoafa, la Sud -Dumbrăveni, la Vest- Andreiaşu si la Est -Vulturu şi anume că  s-a reuşit să se obţină oarecum rezultate mulţumitoare  la aprovizionarea cu lemne a populaţiei, ţinându-se seama de greutăţile întâmpinate din cauza viscolului . Se recunoaşte în raport că, de fapt , nu s-au asigurat cantităţile necesare de lemne pentru aprovizionarea populaţiei.
 

Un domeniu în care comuniştii au consimţit  că nu au îndeplinit planul la încasări  a fost cel de colectare a impozitelor. În acea iarnă cumplită, pentru că vremea aspră  şi viscolul au împiedicat munca de control  pe teren, conducerea Secţiei  Raionale de Impozite şi Taxe  abia a adunat 2-3 zile de muncă în cursul lunii februarie 1954, astfel că agenţii fiscali şi inspectorii, fiind lipsiţi de acest ajutor şi stimulent, nu au executat planurile. 

De asemenea, din cauza vremii, lucrările, în general de construcţii şi transporturi au avut de suferit.

Concret, se detaliază în raport  că organele de partid cu rol în conducere  s-au deplasat în câteva comune, iar  inspectorul  şef  I. Atanasiu,  ducându- se la Suvorov (Dumbrăveniil de azi), a fost blocat aici timp de 5  zile. Bineînţeles că doar iarna şi  viscolul au reuşit să împiedice o aşa autoritate să revină la sediu, deşi distanţa la care se afla nu depăşea 20 de km .

Într-un alt document din vremea respectivă  găsim pomenită unitatea economică din Slobozia Ciorăşti, unde majoritatea funcţionarilor gospodăriei locuiau la Focşani şi au fost surprinşi de viscol. De exemplu directorul unităţii, care  locuia în Focşani, la aproximativ 10 km distanţă  de fermă nu a putut veni la muncă. „Tovarăşul director  în loc să stea în cadrul gospodăriei  pentru a lua măsuri de prevenire a înzăpezirii drumurilor  şi îngrijirii animalelor care erau predispuse pieirii , a lipsit 12 zile din gospodărie, stând acasă nepăsător” .

Venind în timpuri mai recente, documentele vorbesc ceva mai clar de viscolul din ziua de 30 ianuarie 1988, care a afectat  cele 16 linii de alimentare cu energie electrică ale judeţului , lăsând în beznă 40 de localităţi. Pe 1 februarie, autorităţile au constatat că pe lângă cele 40 de localităţi fără curent electric  toate drumurile din judeţ erau impracticabile.  Situaţia s-a remediat repede, pe 2 februarie 1988, când starea generală a judeţului a revenit aproape la normal.