Cum a fost descoperită penicilina, antibioticul care a revoluţionat medicina. „Natura a inventat-o de mii de ani“ VIDEO

Cum a fost descoperită penicilina, antibioticul care a revoluţionat medicina. „Natura a inventat-o de mii de ani“ VIDEO

Alexander Fleming, omul de ştiinţă căruia îi este atribuită descoperirea penicilinei FOTO Wikipedia

În urmă cu 89 de ani, omenirea a fost marcată de o descoperire care a schimbat practic cursul medicinii, printr-o nouă şansă la viaţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

În anul 1928, într-o zi urâtă de septembrie, bacteriologul scoţian Alexander Fleming se afla în laboratorul său din spitalul londonez Sainz Mary’s.

Fleming lucra la un experiment prin care încerca să afle secretele unei bacterii, astfel încât să găsească leacul potrivit împotriva bolilor care măcinau multe suflete.

Pe masa sa de lucru se aflu mai multe recipiente de sticlă pe care se dezvoltau bacteriile analizate. Într-unul din recipiente a observat cu un mucegai de culoare verde-albăstrui, care ataca bacteriile, aproape dizolvându-le.

Bacteorologul nu se afla singur în laboratorul său,  astfel că li-a informat vizitatorul că are presimţirea că se va întâmpla ceva important pentru omenire. A reluat cercetarea a doua zi, iar misteriosul mucegai l-a studiat la microscop şi a remarcat că era acoperit de pete verzi. I s-a spus Penicillium notatum, Fleming botezând-o şi mai simplu, penicilina. Testarea noului medicament a dat roase din prima, cercetătorul descoperind că substanţa distruge bacteriile, chiar şi diluată de 1.000 de ori.

Asistentul cercetătorului, cobai pentru o cauză bună

Testările au avut loc mai întâi pe animale, respectiv iepuri şi şoareci, care au supravieţuit experimentului, dar şi pe oameni folosiţi drept cobai. Unul dintre aceştia a fost chiar asistentul medicului, care a mâncat din mucegai fără să suporte vreo consecinţă negativă. Acesta avea să fie vindecat  în anii din urmă de Fleming, de o sinuzită rebelă, tot cu ajutorul penicilinei.

Pentru că Alexander Fleming nu avea resursele necesare continuării cercetărilor, a fost nevoie de încă 12 ani pentru ca descoperirea lui să devină penicilina pe care o cunoaştem astăzi. Acesta a aplelat la medicul Howard Florey, expert la Universitatea Oxford, care împreună cu dr. Ernst Chain au făcut studii ce au dat rezultate foarte bune.

Fleming, Florey şi Chain au fost răsplătiţi cu premiul Nobel pentru Medicină.

“Am fost acuzat că am inventat penicilina, dar nimeni nu ar fi putut face asta vreodată. Natura a inventat-o de mii de ani. Eu doar am descoperit-o”, a spus Alexander Fleming.

Penicilineia fost printre primele antibiotice folosite de către medici, care au putut astfel să-şi vindece pacienţii de boli infecţioase care le puteau fi mortale.

De menţionat că mult înainte de Fleming, un român, savantul şi bacteorologul de renume mondial Victor

Babeş vorbea despre efectele benefice ale microorganismelor.
Primul care a semnalat, în 1885, acţiunea inhibantă a substanţelor elaborate de microorganisme a fost savantul român Victor Babeş. Tot el a sugerat că aceste substanţe ar putea fi utilizate în scop terapeutic pentru distrugerea agenţilor patogeni. Aceste fapte constituie o anticipaţie genială a savantului român care, cu 50 de ani înaintea descoperirii epocale a lui Fleming (obţinerea penicilinei), a intuit efectele practice ce le-ar putea avea pentru terapeutică antagonismul microbian”, potrivit Wikipedia.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările