Coincidenţă stranie. Doi bărbaţi, din acelaşi sat, s-au răsturnat cu tractorul la o zi unul după altul

Coincidenţă stranie. Doi bărbaţi, din acelaşi sat, s-au răsturnat cu tractorul la o zi unul după altul

Ambii bărbaţi, de 51 de ani şi de 68 de ani, au suferit traumatisme, dar se pare că viaţa lor nu este pusă în pericol.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un bărbat din satul vrâncean Viişoara s-a răsturnat sâmbătă dimineaţă cu tractorul, pe un teren accidental pe care îl lucra. 

În cel mai scurt timp, spre locul indicat s-au deplasat 3 echipaje de la Staţia de Pompieri Vidra, cu 2 autospeciale de intervenţie şi o ambulanţă SMURD.

"Pentru a putea ajunge la victimă, pompierii au mers pe jos circa 2 km pe teren accidentat. La faţa locului,  a fost găsită o persoană, de sex masculin în vârstă de 68 de ani, cu politraumatisme la cap şi la membrul superior drept. Persoana a fost aruncată din tractor la momentul în care acesta s-a răsturnat.
Pompierii au stabilizat victima şi au predat-o echipajului SMURD, care, ulterior a transportat-o la U.P.U. Focşani", potrivit ISU Vrancea.

Concidenţa face că doar cu o zi în urmă, vineri, un alt bărbat din acelaşi sat, de 51 de ani, să se fi răsturnat cu un alt tractor, tot pe un teren accidentat. Aceeeaşi pompieri şi sătenii au intervenit pentru salvarea tractoristului aflat în stare conştientă şi cooperant, prezentând traumatism de bazin, acesta fiind transportat la U.P.U. Focşani.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările