Wotte acuză Craiova: „Nici în Evul Mediu nu se încălcau drepturile omului aşa flagrant!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul antrenor al Universităţii Craiova din sezonul trecut, Mark Wotte, demis de patronul Mititelu pe finalul campionatului, este furios pe gruparea din Bănie.

Olandezul, aflat acum în Egipt, la FC Ismaily, a răbufnit după ce a aflat că a fost amendat de clubul oltean cu 25.000 de euro, iar LPF a ratificat sancţiunea.

Sunt fusios! Tocmai am aflat că Universitatea mi-a aplicat o amendă exagerată şi ridicolă, de 25.000 de euro! Iar Liga a validat această sancţiune! De ce? Pentru un simplu interviu în presă. După ce am fost suspendat, mi-am spus şi eu părerea. Dar nu am declarat nimic rău, nu am insultat şi nu am jignit pe nimeni. Şi pentru asta m-au amendat cu 25.000 de euro, este incredibil! Sunt convins că Mititelu şi Dragomir au uneltit, pentru că şeful ligii a susţinut că această sancţiune e legală, iar LPF a validat-o“, a spus Wotte într-un interviu acordat pentru Pro Sport.

Mititelu îmi datorează salariul pe ultimele patru luni. Eu aveam contract de 15.000 de euro pe lună, deci 60.000 de euro.Cred că o să mi-i reţină din datoria pe care au să mi-o dea“, a adăugat Mark Wotte.

Olandezul spune că nu va lăsa lucrurile aşa. „Am apelat deja la FIFA. Voi merge şi la TAS, dar şi la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, pentru că sancţiunea este împotriva dreptului la libera exprimare. Mititelu a avut mereu probleme cu antrenorii, îi schimbă ca pe şosete. Nici în Evul Mediu nu se încălcau drepturile omului aşa flagrant!“, a mai declarat Wotte.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite