VIDEO Băieţel de 5 ani filmat de tată când conduce un Mercedes. Acelaşi bărbat îşi pune copilul să danseze „înarmat“ cu cuţite pentru un live pe Facebook

VIDEO Băieţel de 5 ani filmat de tată când conduce un Mercedes. Acelaşi bărbat îşi pune copilul să danseze „înarmat“ cu cuţite pentru un live pe Facebook

FOTO Facebook / Wyalys Wylly

Bărbatul care se mândreşte cu copilul său pe reţelele de socializare se numeşte Vialis şi este fiul celebrului Vilifort, cel care în urmă cu 15 ani a scos sute de romi înarmaţi în stradă pentru a protesta că "ţiganii nu sunt lăsaţi să mai intre în localurile din Craiova". Vialis îsi filmează băiatul în diverse ipostaze, multe periculoase pentru un copil de 5 ani.

Vialis este un nume sonor în Craiova. Bărbatul obişnuieşte să facă live-uri pe Facebook la volan sau atunci când petrece. De când a apărut pe lume "prinţişorul Wylly", Vialis distribuie filmuleţe care stârnesc tot felul de comentarii.

 
 
Şi-a filmat copilul la volan
 
Postarea care a atras sute de comentarii este cea în care copilul de 5 ani face o demonstraţie la volanul unui Mercedes. Filmarea a fost făcută cel mai probabil la marginea Craiovei, în parcarea Centurii de Sud a oraşului. Copilul de 5 ani se caţără la volan, face câteva viraje, iar apoi coboară din maşină ca o adevărată vedetă.
 
Vialis vrea să demonstreze tuturor cât de talentat este fiul său şi îşi îndeamnă prietenii să nu rateze şi un videoclip în care puştiul arată ce ştie să facă şi la volanul unui ATV.
 
Dansul cu cuţitele
 
O altă postare care a stârnit comentarii este cea în care băieţelul apare cu două cuţite şi dansează. la un moment dat apare în filmuleţ şi un al doilea copil, iar cea care-i îndeamnă pe cei doi să "arate ce ştiu" este o femeie. Fiul lui Vilifort se opreşte din dans şi priveşte spre un domn care trece pe lângă el cu un cărucior, dar tatăl îl îndeamnă să-şi continue dansul. Totul se petrece în mijlocul străzii, inclusiv pe o trecere de pietoni.
 

În alte filmuleţe copilul apare în maşină, pe scaunul din dreapta şoferului, sau când face exerciţii la sala de forţă.

Poliţiştii craioveni analizează acum imaginile şi urmează să stabilească dacă vor lua sau nu măsuri împotriva părintelui care-şi expune copilul în asemenea ipostaze.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: