Un preot din Dolj a montat sistem de alarmă pe clopotul bisericii: „Hoţii ne-au furat obiectul metalic, aşa că m-am gândit că paza bună trece primejdia rea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sistemul de alarmă a fost montat imediat după ce clopotul a fost furat
Sistemul de alarmă a fost montat imediat după ce clopotul a fost furat

Preotul din comuna doljeană Ţuglui a montat un sistem de alarmă la clopot, după ce anul trecut în luna septembrie vechiul clopot a fost furat.

Oamenii spun că Dumnezeu o să îi pedepsească pe cei care au furat clopotul. „Nu mi-a venit să cred când am auzit că a fost furat clopotul. Este păcat să faci aşa ceva. Acum avem sistem de alarmă şi nu o să se mai întâmple nimic rău. Toată comuna a fost supărată când biserica a fost prădată de hoţi. Nimeni nu mai ştia când are loc o înmormântare“, a spus Mirela Văitişi, în vârstă de 78 de ani, din comuna doljeană Ţuglui.

Sistem de alarmă pentru protecţie

Noul clopot are sistem de alarmă şi a fost asigurat . „Hoţii ne-au furat anul trecur clopotul, aşa că m-am gândit că paza bună trece primejdia rea. Dacă mai vrea cineva să fure obiectul metalic nu mai poate. Sistemul de alarmă porneşte imediat şi se aude în tot satul. Vechiul clopt cred că avea aproximativ 200 de kilograme. Eu zic că a fost furat de patru sau cinci persoane“, a spus Viorel Grigorie, preotul din comuna Ţuglui.

Clopotul a costat 25.000 de lei, iar sistemul de alarmă 1.200 de lei. „Avem biserică mare, frumoasă şi nu putea tocmai clopotul să lipsească“,  a declarat  Paulică Neagoe, primarul localităţii Ţuglui.

''Este mare păcat să furi de la biserică. Eu nu ştiu ce a fost în capul hoţilor. Până la urmă tot o să îi prindă. Dumnezeu nu o să lase lucrurile aşa. Eu am plâns când am aflat ce s-a întâmplat. Mă bucur că acum avem sistem de alarmă acolo la clopotniţă. Cred că suntem singura comună din ţara unde clopotul a fost sustras'', a declarat Elisabeta Buzatu.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite