Reacţia elevului de 18 ani din Craiova care a spulberat o bătrână pe trotuar: „Ne-a urat condoleanţe şi cam atât“

Reacţia elevului de 18 ani din Craiova care a spulberat o bătrână pe trotuar: „Ne-a urat condoleanţe şi cam atât“

Eugen Stănucă este cercetat în stare d elibertate pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală

O bătrână în vârstă de 74 de ani a fost omorâtă pe trotuar de un şofer începător. Eugen Stănucă (de 18 ani) a pierdut controlul maşinii pe care o conducea cu mare viteză într-o zonă semicentrală a Craiovei, a ieşit de pe carosabil şi a lovit în plin trei persoane aflate pe trotuar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un accident deosebit de grav a şocat locuitorii oraşului Craiova pe data de 12 mai.

Un tânăr de 18 ani, care luase permisul de conducere de doar trei săptămâni, a pierdut controlul maşinii pe care o conducea, un Citroën C3, a intrat pe trotuar şi a lovit în plin trei oameni, membri ai aceleiaşi familii. Accidentul a avut loc într-o zonă semicentrală a oraşului, pe strada Constantin Brâncoveanu.

Cele trei victime au fost transporate la spital, iar o bătrână de 74 de ani a decedat după 10 zile din cauza complicaţilor. Fiica femeii a povestit cu lacrimi în ochi că a văzut cum şoferul teribilist se îndrepta către ei cu viteză, iar totul s-a întâmplat într-o fracţiune de secundă.

„Împreună cu soţul şi mama mea eram pe trotuar şi am văzut cum maşina se îndrepta către noi. Nu am putut reacţiona absolut deloc. Eu şi mama mea am fost aruncate într-un alt autoturism, iar soţul între două maşini. Mama a murit la spital, iar eu am primit 100 de zile de îngrijiri medicale. Am fractură de bazin şi sunt imobilizată la pat. Nu vreau să îi transmit decât un singur lucru băiatului care ne-a lovit: nu trebuie să plătim cu viaţa din cauza unor teribilişti. Şoferul a luat legătura cu fiul meu când eram la spital, iar în momentul în care a aflat că mama mea a murit ne-a urat condoleanţe şi cam atât“, a povestit Mariana Badea.
 
VIDEO
 
Cercetat în stare de libertate

Eugen Stănucă, în vârstă de 18 ani, este cercetat în stare de libertate pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală. Tânărul este elev la Liceul „George Bibescu“ din Craiova, iar în ziua accidentului a lipsit de la ore. „Este un băiat cuminte şi nu creat probleme la şcoală. Pentru tot ce s-a întâmplat sunt de vină şi părinţii. În ziua accidentului nu a fost la şcoală, iar de două zile lipseşte şi are absenţe“, a povestit Mihail Gună, profesor de Educaţia Fizică şi Sport în cadrul Liceului „Gheorghe Bibescu“.    

Cel de-al doilea supravieţuitor, Virgil Badea (58 de ani), spune, încă şocat, că a văzut moartea cu ochii. „Eu am fost rănit mai uşor şi am încercat să îmi ajut şi soţia şi soacra. Ambele erau grav acidentate şi au ajuns în stare gravă la spital. În momentul în care a intrat cu maşina în noi ne-a aruncat pur şi simplu în aer. Soacra mea a decedat la spital pe data de 21 mai. Nu mai eşti în ziua de astăzi în siguranţă nici măcar pe trotuar. Conducătorul auto avea viteză şi nu a mai putut să evite accidentul. După câteva minute de la accident, prin zonă a trecut un alt conducător auto, care l-a recunoscut pe şoferul care ne-a lovit. L-am auzit când i-a spus următoarele cuvinte: «Ce faci, omori oameni pe trotuar?! Acum o oră făceai linuţe pe bulevard!“, a spus bărbatul.
 
Mariana Badea, femeia a cărei mamă a murit în accident

Ar fi vrut să ocolească o groapă

Poliţiştii urmează să stabilească cu exactitate viteza cu care circula şoferul de 18 ani. „La momentul producerii accidentului nu s-a făcut propunere propunere de reţinere pentru 24 de ore de către poliţişti întrucât accidentul a fost încadrat ca unul cu vătămări uşoare. Ulterior, femeia de 74 de ani a decedat la unitatea medicală din Craiova. Şoferul de 18 ani a fost cooperant cu oamenii legii. Nu a părăsit locul faptei şi nici nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice“, a spus Amelia Brabu, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Virgil Badea, bărbatul de 58 de ani scăpat cu viaţă din accident

Familia şoferului care a omorât o bătrână şi a băgat în spital alte două persoane susţine că băiatul este în stare de şoc. „Mie mi-a spus că a încercat să evite o groapă, iar din această cauză s-a întâmplat accidental. Nu vrea să vorbească despre acest lucru şi este foarte afectat de tot ce s-a întâmplat“, a povestit Constantin Stănucă, tatăl lui Eugen Stănucă.

    

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările