EXCLUSIV Discuţii înfiorătoare între Dincă şi colegii de celulă: „Ce mai puteam să fac? Să-l bag şi p-ăla-n cazan!?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Dincă a fost trimis oficial în judecată şi este încarcerat acum la Penitenciarul Craiova
Gheorghe Dincă a fost trimis oficial în judecată şi este încarcerat acum la Penitenciarul Craiova

Rechizitoriul din dosarul Caracal conţine zeci de file cu discuţii între Gheorghe Dincă şi colegii de celulă. Din documentul întocmit de procurorii DIICOT reiese, printre altele, că Dincă a plănuit cu două luni înainte răpirea Luizei Melencu.

Rechizitoriul întocmit de către procurorii DIICOT în cazul Caracal începe cu prezentarea inculpaţilor: Gheorghe Dincă zis “Popicu” sau „Bush” – în vârstă de 66 ani, fără antecedente penale, pensionar, şi Ştefan Risipiţeanu, zis Fănică, în vârstă de 46 ani, fără antecedente penale, fără ocupaţie.

Documentul arată încă de la început cum a fost răpită Luiza Melencu şi cum a ajuns Fane Risipiţeanu s-o vadă pe tânără. "În momentul în care a coborât din autoturism şi se pregătea să închidă porţile la loc, inculpatul a fost surprins de inculpatul RISIPIŢEANU ŞTEFAN zis ”Fănică”, vecinul şi prietenul său, care îl ajuta sporadic la munci în gospodărie şi care ajunsese acolo inopinat. Aceasta era singura persoană căreia inculpatul DINCĂ GHEORGHE îi permitea să înnopteze în curtea sa, lăsându-l să doarmă într-un hambar, plătindu-l cu sume mici de bani, cu tutun şi alcool.

Potrivit documentului citat, Risipiţeanu intrase deja în curtea lui Dincă, până în apropierea maşinii, spunându-i acestuia că a venit după tutun. „Dincă i-a răspuns că are treabă şi i-a cerut să părăsească curtea. Inculpatul Dincă nu dorea ca prietenul său ”Fănică” să o vadă pe victima Melencu Mihaela Luiza în maşină, dar acesta a insistat să ceară tutun“, se menţionează în document. Rechizitoriul menţionează apoi că Dincă a „evitat să ridice tonul“ la Risipiţeanu sau să îl lovească de teamă că, porţile fiind deschise, ar putea veni şi alte persoane, astfel că i-a cerut acestuia să rămână în locul în care se afla, promiţându-i că după ce închide porţile, îi va aduce tutun din care acesta să îşi confecţioneze ţigări

„În timpul în care inculpatul DINCĂ GHEORGHE a mers către porţile mari preocupat să le închidă cât mai repede şi de asemenea să încuie şi poarta mică cu cheia, inculpatul RISIPIŢEANU ŞTEFAN s-a deplasat din spatele autoturismul către faţa acestuia şi, uitându-se prin parbrizul maşinii, a observat-o pe victima MELENCU MIHAELA LUIZA, care se ridicase de pe bancheta din spate şi ţipa către el, cerându-i ajutor“, se arată în document.

Potrivit rechizitoriului, această situaţie „l-a înfuriat“ pe Dincă, acesta având iniţial intenţia să-l agreseze pe ”Fănică”, însă a realizat rapid tardivitatea unei astfel de atitudini, deoarece acesta îl surprinsese cu fata sechestrată în autoturism şi o auzise strigând după ajutor. „Atunci inculpatul DINCĂ GHEORGHE s-a decis să-i ofere o explicaţie sumară inculpatului RISIPIŢEANU ŞTEFAN, spunându-i că este „o fată cu care a aranjat” să întreţină raporturi sexuale“. În aceste condiţii, relevă documentul citat, Risipiţeanu i-a cerut lui Dincă „să-i permită şi lui să întreţină un raport sexual cu aceasta, întrucât nu mai avusese relaţii intime de foarte mult timp“. Dincă l-a trimis pe Fănică într-un foişor şi să îşi facă ţigări din tutun şi hârtie de ziar, promiţându-i că va „discuta cu persoana din maşină dacă aceasta ar dori să întreţină relaţii sexuale şi cu el“.

„Convins în acest mod, ”Fănică” a plecat în locul indicat, iar inculpatul DINCĂ GHEORGHE a deschis uşa din dreapta spate a maşinii, a dezlegat cureaua de la centura de siguranţă (victima rămânând în continuare cu mâinile legate la spate cu această curea) şi a condus-o rapid în camera de la parter, amenajată ca dormitor, astupându-i gura cu palma pentru a o împiedica să strige după ajutor. După ce a introdus victima în cameră, inculpatul a închis uşa pe interior cu cheia şi i-a legat fetei şi picioarele cu bandă adezivă, aplicându-i  bandă adezivă (tip scotch) şi la ochi", se mai menţionează în rechizitoriu.

Apoi, susţin procurorii, Luiza Melencu ar fi fost violată şi supusă unor perversiuni sexuale greu de reprodus. Pentru a strânge probe la dosar, procurorii au înregistrat discuţiile dintre Dincă şi colegii de celulă.

"DINCĂ Gheorghe: Nu, da’ nu puteam, N-AVEAM CE SĂ FAC ... PORŢILE ERAU DESCHISE, AM COBORÂT DIN MAŞINĂ ŞI EL A INTRAT ŞI … SĂ-L DAU AFARĂ, NU … VROIA SĂ IASĂ, E…

Coleg celulă: Ăsta-i …(neinteligibil)…

DINCĂ Gheorghe: Păi el, dă fiecare dată intra şi nu când lucra, îi dădeam şi aşa. Ştii? O ţuică, ţigări avea, era plasa cu tutun şi-şi făcea din ziar … Înţelegi? 

DINCĂ Gheorghe: (...) ASTA S-A NIMERIT, A FOST, A VĂZUT, asta era o chestie care ... aşa ... şi NU MAI PUTEAM SĂ FAC FAŢĂ. ŞI TREABA A FOST MAI ... MAI NASOALĂ ŞI MAI AIA, CĂ AU FOST ŞI PORŢILE DESCHISE. Înţelegi? ŞI A PRINS ŞI A INTRAT, CÂND ERA … Ce mai puteam să fac? CE SĂ … SĂ-L BAG ŞI P-ĂLA-N CAZAN? …(neinteligibil)… Nu că ... că io n-am fost cu intenţia asta, ştii? Să … Că io, dacă era … şi ştiam să … ca să nu am complici, cum ar fi, şi cu alelalte şi … dă ştiam ... BINEÎNŢELES CĂ ÎN CAZAN ÎNCĂPEA … CU CAPU-N JOS ŞI CU ... NU SĂ PUNEA PROBLEMA!.... Doamne! ... că sunt la masă …  

(...)

DINCĂ Gheorghe: (...) … şi plus că e un nespălat, un beţivan. Înţelegi? CĂ NICI ĂLEIA NU I-A CONVENIT. Înţelegi? Dacă o să-mi dea ăştia declaraţie..

E, şi animalele … nu caută să scape?

DINCĂ Gheorghe: Îşi dă seama că  nu poate să ajungă la iarba aia verde care-o vede. El vrea mereu să tragă … ŞI AM FOST NEVOIT SĂ … SĂ-L LAS. Io nu l-am bătut niciodată, nu ştiu. 

(...)”

Coleg celulă: …n-ai colaborat din prima?

DINCĂ Gheorghe: Păi ce să-ţi mai spun am zis că NU-ŞI ARE ROST SĂ MAI INTRE PENTRU NIMICA ŞI... 

Coleg celulă: Da. …(neinteligibil)…

DINCĂ Gheorghe: EL E UN BEŢIVAN, UN PROST, UN CUTARE ŞI...

Coleg celulă: Da, Gheorghe, da’ asta nu stabileşti tu dacă e nimic…

DINCĂ Gheorghe: Nu, nu…

Coleg celulă: … vinovat…

DINCĂ Gheorghe: Da’ nu ştiam, io ştiam că… BĂ CU CÂT EŞTI MAI MULT CU ATÂT TREABA SE COMPLICĂ. Ai înţeles?

(..)

DINCĂ Gheorghe: Da…dă sânge, nu-mi fac io probleme de sânge şi nu dă…P-ĂSTA…DISPĂREA FĂRĂ URMĂ, FĂCEAM ÎN AŞA FEL ŞI-L LUAM DIN ORAŞ SĂ NU ŞTIE NIMENI SĂ NU FIE….PROMITĂ CĂ E LA MINE, SĂ FIE…

Coleg celulă: Pe care?

DINCĂ Gheorghe: P-ăsta…dă a fost, FANE. 

Coleg celulă: FANE?

DINCĂ Gheorghe: Păi da cum…(neinteligibil)…ÎL FĂCEAM ŞI PĂ EL ÎN BUTOI ŞI DUCEAM CENUŞA…DE NU SE GĂSEA NIMIC ŞI GATA!", se arată în rechizitoriu procurorilor. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite