Dascălii unei şcoli din Craiova au hotărât să renunţe, de luni, la online. „Trebuie să facem şcoală, cu orice risc”

Dascălii unei şcoli din Craiova au hotărât să renunţe, de luni, la online. „Trebuie să facem şcoală, cu orice risc”

Decizia aparţine mai multor profesori de la Colegiul Naţional Carol I din Craiova, una dintre cele mai prestigioase şcoli din oraş. În prima săptămână, a fost un haos total. Copiii nu au putut participa la cursurile online întrucât şcoala nu are internet, laptopuri suficiente sau camere video.

Colegiul Naţional Carol I din Craiova este una dintre şcolile  unde nu s-au putut desfăşura cursuri în sistem hibrid, deşi unitatea de învăţământ  a optat pentru scenariul galben.

Iniţial, directorul Colegiului i-a anunţat pe profesori că în primele două zile vor avea loc activităţi organizatorice, dar începând cu data de 16 septembrie toţi copiii vor putea începe orele. Nu s-a întâmplat, însă, aşa. La sfârşitul săptămânii, conducerea şcolii a anunţat în Consiliul de Administraţie că şcoala va putea asigura desfăşurarea cursurilor online începând cu data de 1 octombrie. 

„Directorul s-a răzgândit şi a zis că nu a afirmat dânsul că începem şcoala miercuri, că a dat nu ştiu ce comunicate prin presă că vom avea internet şi laptopuri cu începere de la 1 octombrie. Comunicatul nu se găseşte, cum ar fi fost normal, însă, şi pe site-ul şcolii. Haos total. Conducerea este clar depăşită de situaţie, nu a făcut multe lucruri la timpul lor şi acum toţi copiii sunt în aer", au declarat revoltaţi mai mulţi dascăli ai Colegiului Carol I din Craiova.

„În prima săptămână, n-am putut face nimic. Unii profesori şi-au adus de acasă dispozitivele necesare pentru a putea face ore, dar a fost cumplit. În primul rând, cei mici nu se pot descurca. Este aproape imposibil să poţi interacţiona şi cu cei din clasă, şi cu cei de acasă", au mai spus profesorii.
 
Primii care au reacţionat şi au decis să întrerupă cursurile online au fost dascălii de la clasele 0 - 4. „Am hotărât să nu mai prelungim agonia asta. De luni, toţi copiii din clasele 0 - 4 vor veni la şcoală. Nu se poate altfel. La clasele mici există plexiglass la bănci, sunt sălile de clasă mai mari, vom încerca să-i ţinem distanţaţi în pauze chiar dacă vom avea peste 30 de copii în clasă. Nu avem altă soluţie. Trebuie să facem şcoală, cu orice risc", au declarat mai mulţi profesori.
 
Situaţia este, însă, îngrijorătoare la clasele V - VIII şi IX - XII. În acest caz, cei mai mulţi dintre elevi nu au făcut deloc ore, iar unii dintre copii nici măcar nu şi-au cunoscut noii profesori.
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările