Cum a căzut un primar în „plasa“ unui chirurg care zice că are leacul împotriva Covid 19. „Marş în carantină pe veci“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul chirurg a postat pe pagina sa de facebook o fotografie cu sticluţa ce ar conţine picăturile minune. Ulterior, postarea a fost ştearsă.
Medicul chirurg a postat pe pagina sa de facebook o fotografie cu sticluţa ce ar conţine picăturile minune. Ulterior, postarea a fost ştearsă.

Medicul chirurg Adrian Cacovean, numit de colegii de breaslă „impostor şi promotor al leacurilor improvizate“, a anunţat pe pagina sa de socializare că farmacia soţiei sale vinde nişte picături miraculoase care te pot scăpa de coronavirus. „50 de lei sticluţa!“, a anunţat Cacovean. "Vreau 150 de sticluţe să le dau bătrânilor din comună", a declarat un primar.

"Am elaborat formula pentru Picături homeopate pentru gripa corona (COVID-19). Profilactic, se iau de două ori pe zi câte 10 picături. Curativ, în caz de simptome, se iau 5 picături din oră în oră. Când simptomele sunt puternice, se pot lua şi din 10 în 10 minute câte 5 picături".

Acesta a fost anunţul postat de medicul chirurg Adrian Cacovean pe pagina sa de Facebook. Cum era de aşteptat, "comenzile online" au început să apară imediat. Când a auzit că "picăturile minune" te vindecă de Covid 19, dar şi de alte zeci de boli, inclusiv primarul comunei Bujoreni, din judeţul Vâlcea, a solicitat 150 de sticluţe pentru bătrânii din comună. "M-am gândit că-i medic, că-i om serios", a explicat primarul Gheorghe Gîncu.

solicitare

Medicul din Bucureşti Adrian Cacovean i-a aplaudat pe toţi cei care au făcut comenzi online şi i-a atacat dur pe toţi cei care au pus la îndoială picăturile scoase la vânzare. "Marş la carantină pe veci", i-a spus chirurgul unei femei care a cerut mai multe explicaţii.

medicament

"Mai multe persoane mi-au trimis de dimineaţă linkul unei postări. N-am putut vedea conţinutul, pentru că se pare că aveam deja block pe pagina respectivă. Am primit repede două capturi de ecran şi m-am oripilat. Era vorba despre deja celebrul Adrian Cacovean, antivaccinist convins, promotor al homeopatiei, al leacurilor improvizate, luptător cu poziţii extreme împotriva medicilor care fac medicină adevărată. Din postările care au ajuns la mine în anii trecuţi, am observat că acest medic face homeopatie, operează pacienţi cu probleme vasculare, tratează şi copii, face infiltraţii homeopatice în articulaţii, face şi operaţii estetice, lista poate continua. Postarea de dimineaţă era despre un tratament homeopatic împotriva noului coronavirus", a postat de pe pagina sa de Facebook şi cardiologul  Vasi Rădulescu, unul dintre medicii care a reacţionat imediat ce a văzut anunţul făcut de chirurgul Adrian Cacovean..

Acesta a explicat că virusul este puternic şi că nu există un tratament standardizat pentru Covid-19. "Medicii au devenit supereroi care intubează, gândesc scheme de tratament care să dea rezultate, muncesc pe rupte pentru a salva oamenii, fac cercetare pentru a obţine cât mai repede un vaccin. Şi vine acest medic antivaccinist cu o soluţie pe care le-o prezintă celor mulţi de se uită în gura lui. Un remediu care nu avea cum să aibă eficienţă, fără omologare, fără studii, fără nicio dovadă ştiinţifică. Îl şi promovează în farmacia naturistă a soţiei, că totul se leagă în viaţă. Acest impostor se foloseşte de emoţia oamenilor pentru a face bani. Nu mai e fake news, e atentat la siguranţa oamenilor, e caz de plângere penală", a mai spus medicul.

Postarea a ajuns şi în atenţia autorităţilor care au primit mai multe capturi de pe pagina de Facebook a medicului Adrian Cacovean.  „Acest medicament minune este promovat de un medic, nu ştiu cu ce se ocupă, cică ar fi chirug, eu sper că este o eroare, şi Colegiul Medicilor ar trebui să aibă o atitudine. El poate să fie general, sau un efect placebo sau nutriţional, dar nu are legătură cu infecţia cu coronavirus şi dacă se utilizează chestiunea aceasta inclusiv pe ambalajele unor produse este o şarlatanie. Un medicament probabil vom avea în câteva luni, un vaccin eficient într-un an, un an şi jumătate”, a declarat pentru Digi24 Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

Mai mulţi internauţi au anunţat că depun plângere penală împotriva medicului Adrian Cacovean. Imediat, acesta a şters toate postările care făceau referire la "miraculoasele picături".

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite