Craiova: Portret / Mădălin Andrei Săpaşu a creat un blog al şcolii în care învaţă

La nici 11 ani se poate lăuda cu zeci de premii la concursurile de matematică şi de limba română. Este as în mânuirea calculatorului, creând un model de blog al şcolii unde învaţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

La vârsta la care majoritatea copiilor preferă joaca, Mădălin Săpaşu are alte preocupări. Dornic să descopere mereu lucruri noi, puştiul de 11 ani nu se desparte în timpul liber de cărţi şi de laptop.

Adoră matematica, materie despre care spune că este cam uşoară pentru vârsta lui, şi nu există disciplină la şcoală la care să nu fie premiant.

Calculatorul este însă marea lui pasiune. „Ca orice copil din secolul XXI îmi place să navighez pe internet. Când sunt în vacanţă stau numai la calculator, chiar dacă părinţii mă mai ceartă pentru asta. Dar tot timpul am câte ceva de învăţat de pe net“, spune Mădălin, care a terminat clasele I-IV cu un singur calificativ: Foarte Bine.

A învăţat singur limba engleză

Pe net a deprins tainele limbii engleze, pe care a învăţat-o înainte de a se întâlni cu ea la şcoală. „Deocamdată am studiat la şcoală doar limba franceză, din clasa a V-a o să facem şi engleza. Îmi place şi franceza, e bine de ştiut, dar engleza este o limbă uzuală şi cred că mă va ajuta mai mult“, susţine puştiul, care, după ce şi-a făcut cont pe net, a început să discute cu copii din toată lumea.

Mi-am făcut repede prieteni pe net şi nu doar din ţară. Corespondez cu copii de la 8 la 25 de ani, din SUA, India, Portugalia. De la ei am învăţat să vorbesc limba engleză şi chiar să scriu corect“, adaugă Mădălin Săpaşu.

Acesta şi-a exersat cunoştinţele în materie de PC încercând şi reuşind să creeze un blog al şcolii la care învaţă.

Mi-am făcut un cont pe netlog şi am realizat un fel de blog al clasei, iar apoi al şcolii. Am trecut acolo toate evenimentele care aveau loc la noi în şcoală, am pus până şi imnul liceului. Am prezentat apoi toată şcoala, de la portar la director. Domnul director Dragu a fost încântat de ceea ce am făcut şi de atunci am rămas foarte bun prieten cu dânsul“, spune bucuros Mădălin.


Mădălin Andrei Săpaşu este mândru de diplomele sale

Fascinat de cărţile lui Jules Verne

Nu doar netul este mare pasiune a puştiului de 11 ani, ci şi cititul cărţilor. „Am citit ghidul bunelor maniere, pentru că trebuia şi eu să învăţ să mă comport în societate, dar şi toate revistele EDU primite de la şcoală. Dar cel mai mult îmi plac cărţile de Jules Verne. Citesc un volum în câteva zile. Eu cred că nu ai nimic de pierdut dacă citeşti o carte, din contră, ai doar de câştigat“, susţine Mădălin Săpaşu, care s-a declarat fascinat cel mai mult de căpitanul Nemo şi călătoria sa în lumea apelor.

Şi mie îmi plac călătoriile. În ţară, cel mai mult mi-a plăcut la Păltiniş, dar aş vrea să merg să văd pe viu Statuia Libertăţii, Turnul Eiffel şi Disney Land-ul de la Sidney“, adaugă micuţul, care vrea să devină bancher sau programator.

Întrebări şi răspunsuri

Ce îţi place mai mult, matematica sau limba română?

Am luat premiul I pe judeţ la toate concursurile de matematică şi limba română. Ambele îmi plac, dar înclin mai mult spre matematică. Cred că îmi va fi mai folositoare. La matematică am primit şi distincţia pentru un grad mai ridicat de cunoştinţe.

De la TV ai ceva de învăţat?

La televizor mă uit doar pe Discovery, la emisiunea lui Bear Grylls, Ultimate Survival, unde înveţi cum să supravieţuieşti în condiţii extreme. Cel mai mult mi-a plăcut cum s-a descurcat în deşert.

Ce-i place
Şahul, sport pe care îl face de doi ani. „Nu am luat niciun trofeu aici, deşi i-am bătut pe cei care au luat premiul I. Cred că premiile se dau pe pile“, spune supărat Mădălin, care adoră carnea de pui şi pizza.

Ce nu-i place
Trezitul de dimineaţă, ciorba şi oamenii mincinoşi, „deşi şi eu am mai minţit uneori, însă doar să nu fiu certat“, recunoaşte puştiul de 11 ani.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările