Craiova: Doctoriţa şpăgară condamnată la trei ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valentina Goga a fost reţinută pentru luare de mită. Doctoriţa a fost prinsă în flagrant, în timp ce primea 500 de lei pentru a elibera o decizie de pensionare pe caz de invaliditate. Flagrantul a avut loc chiar în cabinetul medical de la Ambulatoriul Spitalului Filantropia.

Valentina Goga, medic în cadrul Comisiei de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă de la Casa de Pensii Dolj, a fost condamnată la trei ani de închisoare, cu privare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 254 Cod Penal.

De frica înregistrărilor SRI, doamna Goga îi invita pe pensionarii solicitanţi să dea şpaga cu spatele la uşă. Sub protecţia anonimatului, un bătrân din Coşoveni descrie metodele doamnei Goga: „Am fost la spital şi mi-au dat nişte documente să mă duc cu ele la comisie. Am stat la rând la uşa doamnei Goga şi când am intrat a ţipat la mine: ce sunt ăştia? Doamnă, sunt pregătit! Nu ţipaţi! M-a poftit la birou, mi-a făcut un semn cu degetul la gură şi m-a întrebat ce vreau de la ea. O pensie, ce să vreau? I-am zis că am un milion, ca să mă înţeleagă şi mi-a făcut alt semn să merg pe lângă birou, la perete. I-am dat milionul şi a repetat semnul cu degetul la gură. Am înţeles că s-a rezolvat şi am plecat”.

Şi bolnavii erau nevoiţi să dea şpagă

Chiar şi bătrânii cu adevărat bolnavi dădeau mită de teamă să nu fie respinşi de comisie. După cum spun câţiva pacienţi, atunci când nu vedea plicul, medicul amâna diagnosticul: „Vino săptămâna viitoare!”.

Potrivit anchetatorilor, acesta nu este singurul caz pentru care medicul Goga a primit bani. Conform aceloraşi surse, 90% dintre dosarele parafate de Valentina Goga sunt ilegale, iar aceasta încasa pe zi şpagă de 40-50 de milioane.

Anchetatorii spun că medicul Valentina Goga încasa în jur de 4.000-5.000 de lei pe zi de la pacienţii care-i treceau uşa cabinetului. Peste 150 de dosare treceau, numai într-o lună, prin mâinile doctoriţei.

Instanţa i-a interzis doctoriţei spăgare dreptul de îndeplini funcţia medic expert în medicina muncii, atât în instituţii ale statului cât şi în instiutţiile private.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite