Caz de forţă majoră pentru agricultori. Fermierii care nu îşi pot onora contractele, au la îndemână o soluţie oferită de lege. Vezi aici despre ce este vorba!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fermierii din judeţul Dolj ale căror culturi au fost afectate de secetă şi au înregistrat pierderi mari, pot cere de la Camera de Comerţ şi Industrie Oltenia avizul de forţă majoră. Cu ajutorul acestui document fermierii pot scăpa de consecinţele neonărării contractelor.

Constantin Iancu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor din Dolj, a declarat că judeţul nostru trebuia declarat zonă calamitată „La cultura de floarea-soarelui, procentul de afectare este de peste 60%, iar la porumb în proporţie de peste 90%. Realitatea din teren o vom stabili în momentul în care vom recolat aceste culturi. Deocamdată acestea sunt estimările noastre, ale fermierilor şi cifra exactă o vom afla în urma recoltării.Deocamdată nu am depus dosarul pentru obţinerea certificatului de forţă majoră, dar o voi face după ce voi termina de recoltat, când voi avea datele finale“, a declarat Iancu.

Dosarele se depun la Camera de Comerţ şi Industrie

Până în momentul de faţă cinci firme din judeţul Dolj au depus actele pentru a putea obţine certificatul de forţă majoră „Dosarul trebuie să conţină şi un document de la Institutul Naţional de Metorologie cu situaţia precipitaţilor şi a temperaturilor din ultimele patru luni. Cu certificatul de forţă majoră  fermierii pot scăpa de consecinţele neonărării contractelor. Pentru obţinerea avizului agricultorii trebuie să plătească 500 de euro plus 2% din valoarea contractului“, a declarat  Tereza Vladu, consilier juridic în cadrul Camerei de Comerţ si Industrie Dolj.

„Din suprafaţa pe care o deţin eu, de 2.000 de ha, pe aproximativ 50% sunt cultivate floarea-soarelui şi porumb.Nu pot spune că anul acesta am înregistrat cele mai mari pierderi de când mă ocup de agricultură. Cele mai însemnate au fost în 2002“, a mai declarat  Constantin Iancu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor din Dolj. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite