VIDEO Videoclipul „Last Christmas“ a fost lansat în varianta 4K. Cum arată acum fata care i-a frânt inima lui George Michael în povestea cântecului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Last Christmas - George Michael Wham! Sursa Youtube

„Last Christmas“, unul dintre cele mai populare cântece de Crăciun, are o variantă 4K lansată recent pentru a celebra 35 ani de viaţă.

Cântecul trupei britanice Wham!, scris de George Michael, se aude pretutindeni în ultima lună a anului, devenind o tradiţie îndrăgită, dar şi urâtă de unii ascultători sătui de refrenul omniprezent al lui decembrie.

Varianta 4K cu versuri titrate a avut în medie 1 milion de vizualizări pe zi, fiind lansat la 13 decembrie 2019 pe canalul Youtube. 

Videoclipul, simplu, dar remarcabil prin atmosfera de basm ţesută şi transmisă, a fost filmat la finele lui noiembrie 1984 într-o staţiune montană din Elveţia, Saas-Fee. Cei care apar în filmuleţ sunt chiar prietenii trupei şi rudele celor doi muzicieni, George Michael şi Andrew Ridgeley. 

Fata care-i tulbură Crăciunul lui George Michael (Georgios Kyriacos Panayiotou pe numele real, grec cipriot pe linie paternă) este modelul Kathy Hill, care era la acea vreme iubita unui superstar al muzicii electronice, muzicianul Vangelis (şi el grec, Evángelos Odysséas Papathanassíou).

Pe atunci, George Michael avea 21 ani, iar Kathy - 24 ani.

Acum, la aproape 60 ani, „ingrata“ brunetă, devenită blondă, îşi continuă apariţiile în campanii publicitare, fiind, printre altele, imaginea unor firme de bijuterii. Alegerea nu este întâmplătoare, din moment ce „inima dată mai departe“ din „Las Christmas“ este simbolizată în videoclip de o broşă strălucitoare pe care George i-o dăruise cu un an în urmă lui Kathy, dar pe care acum o poartă la rever, invers, noul ei iubit, jucat de Andrew Ridgeley. 

George Michael şi Kathy Hill în videoclip

Last Christmas - George Michael Wham! cu Kathy Hill Sursa Youtube

Kathy Hill, azi

Last Christmas - Kathy Hill tipa din videoclip Sursa Youtube

De la moartea lui George Michael se vor împlini chiar de Crăciun 3 ani.

Născut la 25 iunie 1963, artistul a încetat din viaţă la 25 decembrie 2016, lăsându-ne un cadou muzical care stă întotdeauna cu noi de Sărbători.

Ca fapt divers, zurgălăii de la sanie care se aud în cântec au fost mânuiţi chiar de George, în studioul de înregistrări. 

Pe aceeaşi temă: 

EXCLUSIV El este românul din spatele superhitului „Waves“ cântat de Mr. Probz. Mihai Puşcoiu vine în România

FOTO VIDEO Celebrul vals „Valurile Dunării“ a ajuns imnul morţii în Coreea. Artista care a cântat melodia s-a sinucis împreună cu iubitul ei

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite