VIDEO Taximetristul escroc, recunoscut drept pericol public. A ameninţat cu cuţitul un şofer şi a avut dosar penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Taximetristul tupeist care a vrut să escrocheze două femei cerându-le o sumă enormă pentru o cursă scurtă este un individ extrem de periculos. Omul a scos cuţitul, în urmă cu câţiva ani, la un şofer paşnic. Taximetristul a încercat să-l înjunghie pe tânăr, iar Poliţia a găsit în maşina agresorului două cuţite.

Taximetristul Neculaie Constantin se apropie de 70 de ani şi continuă să circule pe drumurile publice, ca şofer în serviciul public. El are dosar penal pentru ameninţare şi port de arme albe, din 2011, când a dat să lovească, cu cuţitul, un şofer. Incidentul, extrem de grav, a fost relatat de ziarul Adevărul. Cel pe care l-a ameninţat era chiar un fotoreporter Adevărul.  

În vara lui 2011, individul a scos cuţitul la un şofer, pe un motiv neînsemnat. Iată ce relata ziarul Adevărul la 9 iunie 2011:

„Caz şocant de agresiune în trafic petrecut azi-dimineaţă în zona Autogării din Tomis 3.

Fotoreporterul „Adevărul de Seară“ Constanţa a fost la un pas de a fi lovit cu un cuţit de un taximetrist nervos. Incidentul s-a produs în jurul orei 9.45 într-o zonă centrală a Constanţei, sub ochii câtorva martori care însă nu au intervenit. 

„Parcasem maşina pentru câteva minute. Mi-a reproşat că nu a putut să întoarcă din cauza mea. A început să mă înjure apoi văzând că nu reacţionez s-a enervat şi a scos un cuţit din portieră cu care a venit spre mine. A încercat să mă lovească de două ori, dar m-am ferit. M-am tras în spate. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva“, a povestit Florin Gheorghe, fotoreporterul Adevărul. 

Imediat după incident, taximteristul s-a urcat în maşină şi a continuat să îl ameninţe pe fotoreporter, în momentul în care a conştientizat că i se fac poze. „Dacă mă dai la ziar am să te caut şi în gaură de şarpe“, i-a pus în vedere şoferul, înainte să plece de pe loc. 

Agresorul este un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani şi se afla la volanul unei Dacii cu numărul de înmatriculare CT 07 CMD. Maşina aparţine firmei Central Taxi.

Individul a fost căutat de poliţişti şi a fost descoperit la două ore de la incident de poliţiştii Secţiei 2.

În maşina lui Neculaie Constantin (61 de ani) poliţiştii au găsit două cuţite de bucătărie: unul în portieră şi unul în portbagaj. El nu a recunoscut că l-a agresat pe jurnalist chiar dacă, împotriva sa a fost depusă plângere penală. 

„Bărbatul a fost audiat şi va fi cercetat pentru ameninţare şi port ilegal de arme“, a declarat comisarul şef Adrian Rapotan, adjunctul inspectorului şef al IPJ Constanţa.“ 

Imagine indisponibilă

Fotografia din 2011 - Neculaie Constantin tocmai ameninţase un om cu cuţitul Sursa arhivă

Neculaie Constantin, ajuns între timp la o vârstă venerabilă, continuă să fie o ameninţare la adresa cerlorlalţi. Şi-a schimbat maşina, are un Peugeot, dar şi-a păstrat numărul de înmatriculare - CT 07 CMD şi indicativul taximetrului - 1687. 

El a avut recent un conflict cu două femei, mamă şi fiică, cliente într-o cursă de 7 kilometri, pentru care a cerut, nejustificat, suma de 70 lei drept plată. Fiica l-a filmat şi l-a dat în vileag pe Facebook, pe pagina Info Trafic 24

Pornirea la Constanţa costă 2,61 lei, iar kilometrul - de la 1,89 lei în sus. Taximetristul în cauză avea kilometrul la un cost de 2,61 lei. El a cerut cu neruşinare întâi 70 lei pe cursă, spunând că pornirea este 30 lei, apoi a început să coboare preţul, când fata l-a luat la bani mărunţi.

Mama tinerei a încercat să-şi convingă fiica să-l lase în pace, dar tânăra n-a vrut să lase lucrurile aşa: „Lasă-l, mamă, nu mai... “. „Ce, lasă-l!?“, a fost indignată fata care a ameninţat că va chema Poliţia şi îi va face reclamaţie taximetristului.

Prins cu ocaua mică, şoferul a plecat înjurându-le pe femei. 

Video-ul a fost postat pe pagina de Facebook Info Trafic 24. Internauţii o felicită pe tânără pentru atitudine, spunând că aceasta este purtarea corectă în cazul în care te confrunţi cu un escroc.  

„O mămică din Constanţa a filmat această întâmplare, în care taximetristul de la City Park practică preturi incorecte şi ilegale. Pe maşină are afişat pornirea de 2,61 ron. Conform spuselor clientei, au circulat aproximativ 7 km (după gps), iar taximetristul a cerut 64 ron, ulterior 70 ron, pentru cursă. Tariful per kilometru este de 2,61 ron. Şoferul acestui taxi este recidivist şi are un comportament violent“, scrie autorul postării. 

Poliţia Constanţa va comunica măsurile pe care le-a luat în cazul acestui individ agresiv, care face taximetrie prin Constanţa, fiind văzut în staţiile din zona Tomis 3. 

VIDEO

Pe aceeaşi temă: 

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Tupeul unui taximetrist care a vrut să escrocheze două femei, mamă şi fiică, pentru o cursă scurtă

IGPR:  244 de şoferi care efectuau curse la " Ia-mă, nene", depistaţi de poliţişti

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite