VIDEO Ultimele cuvinte ale unui erou-martir către soţia însărcinată: „Se adună din nou“. Emil aştepta să emigreze în SUA, dar a murit pe baricada de la Inter

VIDEO Ultimele cuvinte ale unui erou-martir către soţia însărcinată: „Se adună din nou“. Emil aştepta să emigreze în SUA, dar a murit pe baricada de la Inter

Emil Duhnea, lector la catedra ASE Sursa arhiva personală

În noaptea de 21 spre 22 Decembrie 1989, pe baricada de la Inter a fost ucis cu un glonţ în inimă un intelectual tânăr care visa să schimbe economia României, printr-un plan vizionar la acea vreme pentru o ţară comunistă. Emil Duhnea avea depuse actele de emigrare în SUA şi putea să aştepte liniştit acasă rezultatul Revoluţiei. Poate aşa cei trei băieţi ai săi n-ar fi crescut orfani.

În urmă cu 30 ani, când la Timişoara izbucnise Revoluţia din Decembrie 1989, ca în multe case de români, în casa familiei Duhnea din Bucureşti se asculta postul de radio „Europa liberă“ cu inima strânsă. „Înregistrările cu focurile trase atunci, în 18 Decembrie, mi le amintesc clar şi acum. Eram cu tata şi ascultam radioul, clandestin“, rememorează Alin Duhnea (40 ani), fiul cel mare.

Tatăl era Emil Duhnea, un bărbat de 39 ani născut la Constanţa, doctor în Ştiinţe Economice şi absolvent de Drept, fost lector la Academia de Ştiinţe Economice. Studiase Comerţ Exterior. Obţinuse la doar 32 ani titlul de doctor cu o teză revoluţionară despre bursele de mărfuri – ceea ce visa să facă şi pentru România, pe care voia s-o reprezinte pe piaţa internaţională.

Dar pentru că refuzase să se înscrie în partid, tânăra speranţă a economiei fusese expulzată din structurile universitare. Cum îşi depusese actele de emigrare în Statele Unite ale Americii, cu toată familia, Emil trăia din meditaţii date aspiranţilor la ASE. Ca orice proscris care alegea să plece legal, nu mai avea dreptul să profeseze.

„Crease un material sistematizat cu o metodă modernă de învăţare, un suport de curs dactilografiat la maşina de scris, pe care le comercializa viitorilor studenţi. Medita pentru admiterea la facultate şi aveam o situaţie materială excelentă pentru vremurile de atunci“, explică Alin.

La acel moment, familia Duhnea se compunea din Emil, soţia sa Silvia (35 ani), profesoară, şi doi fii – Alin (10 ani) şi Vlad (6 ani). Peste două luni, familia se mărea cu încă un al treilea copil, care era aşteptat pe lume în luna februarie – tot un băieţel.

La Constanţa, „oraşul de suflet“ cum îl numeşte Silvia, Emil avea părinţii şi pe fratele mai mic, Dan. Ultima dată îi văzuse în vară, când fusese la mare. „Emil era un intelectual de mare clasă. Asculta muzică de calitate: Beatles, Led Zeppelin, Deep Purple. Când îşi făcea lucrările, punea să ruleze filmul Amadeus, îi plăcea mult muzica lui Mozart. De la el vedeam filmele cele mai bune şi citeam reviste străine la care era abonat - Times şi Newsweek. Era un jucător redutabil de poker şi dacă mai spun că îşi lăsase plete şi barbă, vă daţi seama ce element nociv era pentru societatea ceauşistă. Îmi zicea: «Ăstora le e frică de mine»“, zâmbeşte Dan, mezinul.

Ziua fatidică, 21 Decembrie 1989

În seara de 21 Decembrie 1989, Emil Duhnea era acasă, dar cineva, un vecin, a bătut la uşă şi i-a spus ceva scurt, despre ce se întâmplă în oraş. Emil şi-a culcat copiii, apoi a plecat în Piaţa Universităţii. A revenit după câteva ore, ud din cap până-n picioare pe acel frig. Pe protestatari fuseseră puse tunurile de apă ca să-i împrăştie. Emil s-a schimbat, a luat pixuri şi foi de hârtie ca să scrie nişte revendicări, şi-a lăsat buletinul acasă şi a plecat din nou. De tot. 

Înainte să iasă pe uşă, Emil i-a spus doar un singur lucru soţiei sale, care-l privea înmărmurită: „Se adună din nou“. 

Cu emoţii, în starea în care era, Silvia n-a avut puterea să-l oprească.

„Aveam multă încredere unul în celălalt. Eu căutam să nu-i impun nimic, la fel proceda şi el cu mine. Nu i-am spus nimic atunci. Am avut remuşcări după aceea, dar n-am putut să-l opresc. Am ştiut despre ce vorbeşte şi am ştiut că Emil nu putea fi atunci în altă parte decât acolo, cu ei. Dar nu am crezut că vor fi omorâţi oameni… Erau cu mâinile goale, neînarmaţi. Ce vină aveau, că strigau?“, este îndurerată Silvia Duhnea.

Au urmat ore lungi şi zile insuportabile de tăcere. Soţia a ştiut că i s-a întâmplat ceva lui Emil, pentru că oriunde ar fi fost, avea grijă să-i dea telefon, să-i spună că e bine. Dar a tot sperat.

„Tata a ieşit în stradă complet conştient. Ştiam de morţii şi de răniţii de la Timişoara. A venit la ora 22 acasă, udat de tunuri de apă, s-a schimbat, a luat hârtii şi pixuri să scrie revendicări şi a plecat din nou în Piaţa Universităţii. E greu de înţeles pentru oamenii de rând o astfel de atitudine. Trebuie sa ai nişte convingeri foarte puternice, nişte idealuri pentru care să îţi rişti chiar viaţa fără să clipeşti. Ce este important de înţeles în cazul tatălui meu: este vorba despre un intelectual, care a ieşit în stradă, în noaptea de 21 Decembrie 1989, din pură convingere. Exclusiv din nevoia de libertate - individuală, de opinie, de gândire, de circulaţie. Ştiu exact ce simţea, pentru că am simţit de multe ori acelaşi lucru în contextul din România“, mărturiseşte Alin, fiul cel mare. 

După Crăciun, când Ceauşescu a fost executat şi lucrurile păreau că se mai liniştiseră, Emil tot nu dăduse semn. Silvia şi-a luat inima în dinţi şi a pornit să-l caute, cu socrul ei. „Se întâmplase ceva rău. Am plecat să-l caut pe Emil la morgă, cu socrul meu. La Vitan-Bârzeşti, cei de acolo mi-au zis că au patru morţi neidentificaţi. Le-am spus că soţul meu este brunet şi avea barbă. «Unul singur are barbă», mi-au spus de la morgă“.

El era, Emil. Fusese împuşcat în inimă.

Emil Duhnea Sursa arhiva personală

În scriptele Revoluţiei din Decembrie 1989, moartea lui Emil Duhnea este consemnată în data de 21 decembrie 1989, ora 24, la Intercontinental. Majoritatea eroilor de atunci au murit ochiţi de lunetişti. 

Cel de-al treilea fiu, Emil, a văzut lumina zilei la 13 februarie 1990, alinând un pic pierderea năprasnică a tatălui.

Copilăria celor trei băieţi a fost puternic marcată de pierderea tatălui. Pentru obţinerea drepturilor care li se cuveneau, mama a îndurat multe umilinţe, pe lângă birocraţia care se aplica la sânge doar în cazul celor corecţi.

Dar au răzbit şi au reuşit, având modelul părinţilor, să nu coboare ştacheta. Toţi cei trei feciori ai lui Emil Duhnea au urmat cariera tatălui lor. Alin şi Vlad au urmat ASE-ul şi lucrează în sectorul bancar, în poziţii de răspundere. Emil este avocat şi publicist (autorul cărţii „Fără zei, fără stăpâni“, Editura Millenium 2016, lansată la Gaudeamus), are master la Universitatea Nagoya din Japonia şi este doctorand cu bursă în Texas, SUA.

Niciunul dintre ei nu a vrut să părăsească ţara. 

Emil cu primul născut, Alin Sursa arhiva personală

„Am gânduri contradictorii legat de sacrificiul tatălui meu: pe de o parte, în urma lui avem libertatea informaţiei şi a circulaţiei, lucruri de care unii nu sunt conştienţi despre importanţa lor. Pe de altă parte, vorbind acum după 30 de ani (o perioadă cât jumătate unei vieţi omeneşti), pot spune ca lucrurile nu s-au schimbat decât marginal“, socoteşte Vlad Duhnea, fiul mijlociu.

La fel consideră şi fratele cel mare, Alin: „Nu cred că merită să moară nimeni pentru nicio schimbare a României. Care altminteri, raportată la nivelul din 1989, poate părea sub multe aspecte semnificativă, dar care din punctul meu de vedere fundamental este totuşi modestă“

Vlad crede că va mai fi nevoie să treacă încă o generaţie, pentru a se vedea o schimbare: „Probabil că doar peste încă o generaţie vom vedea o schimbare reală a lucrurilor si o îmbunătăţire, care nu poate apărea decât printr-o schimbare fundamentală a modului de gândire şi de a face lucrurile în România“.   

(De la stânga) Emil, Alin şi Vlad Duhnea, la protestele din Piaţa Victoriei Sursa arhiva personală

La protestele din Piaţa Victoriei, fraţii Duhnea au stat împreună, umăr la umăr. Aveau permanent în minte exemplul tatălui lor, care şi-a dat viaţa pentru ca ei să aibă o viaţă mai bună, aşa cum sperase să le-o ofere, întâi aici, apoi în altă parte. „În viaţă, puterea exemplului este extrem de importantă. În 2017 ne-am petrecut toată iarna protestând în Piaţa Victoriei cu fraţii mei. Desigur, nu am riscat mare lucru. Dar este o senzaţie extraordinară de libertate. Nu îţi este frică să îţi exprimi opiniile indiferent de consecinţe. Prea puţini oameni îşi permit acest lux în viaţă“, simte Alin. 

În aceste zile, Vlad este într-o deplasare de serviciu la Paris, în perioada în care lumea se pregăteşte de Sărbători, dar în care ei îşi plâng tatăl. Totuşi, pentru că ştie că împreună au depăşit toate obstacolele vieţii, Vlad abia aşteaptă să revină acasă de Sărbători.

„Acum, după 30 de ani ştiu două lucruri sigur: 1. Moartea tatălui meu nu a meritat. 2. După o călătorie mai lungă în afara ţării, aştept cu nerăbdare să mă reîntălnesc cu fraţii şi cu mama la masa de Crăciun. Familia este cel mai important lucru în viaţă“, conchide Vlad Duhnea, fiul mijlociu al eroului-martir Emil Duhnea. 

(De la stânga) Vlad, Alin şi Emil - fraţii Duhnea Sursa arhiva personală

Emil junior şi Silvia Duhnea, la lansarea cărţii de la Gaudeamus FOTO arhiva personală

Pe aceeaşi temă: 

Istoria unei fotografii-simbol a Revoluţiei din ’89: „Copiii noştri vor fi liberi“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările