Vezi cum reacţionează vameşii constănţeni la ordinul preşedintelui de a controla Portul Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat, ieri seară, că nicio vamă din România nu ar trebui să scape necontrolată, prioritatea fiind Portul Constanţa.

Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Constanţa nu s-a numărat, până în prezent, printre punctele de pe „agenda“ de descinderi ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, deşi coordonează vama Agigea, ce aduce jumătate în încasările pe ţară. Directorul DRAOV Sunai Cadâr afirmă că nu este în măsură să aprecieze dacă se impune sau nu o verificare de genul celei la care s-a referit preşedintele. „Noi doar muncim aici şi încercăm să ne facem treaba“, a spus Cadâr.

La acest moment, la Vama Constanţa este în derulare un audit făcut de inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi verificarea Curţii de Conturi. Sunai Cadâr a precizat că este vorba despre un control anual şi că, la verificările de anul trecut, au fost descoperite doar nereguli administrative şi de procedură, ce au fost remediate.

Directorul a admis că Portul este un punct sensibil: „Importatorii sunt de regulă tentaţi să încerce să eludeze cât de puţin legea şi încearcă prin orice mijloace. Au încercat şi la mine, dar nu direct, prin intermediari. Nu s-a ajuns niciodată la o «negociere», la o sumă. Pentru că nu au reuşit, m-au dat  în judecată în solidar cu instituţia“, a mai arătat el.

Ofiţerii Anticorupţie nu au mai călcat prin Portul Constanţa din anul 2004, când Mihai Mihăiţă, adjunctul Biroului Vamal Port Constanţa a pretins, prin intermediul finului său Roberto-Lucian Bojin, comisionar vamal, o mită de 1500 de euro. Cea de-a doua tentativă de a găsi corupţi în Vama Constanţa a fost în 2008, când în ofiţer anticorupţie a fost infiltrat chiar la scannerul din port.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite