Un tren InterRegio ce transporta 70 de călători s-a defectat în apropiere de Medgidia. Trenul se va întoarce la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Giurgiu, izolat de zăpezi şi viscol

Un tren InterRegio care mergea pe ruta Constanţa – Iaşi şi transporta 70 de călători s-a defectat între localităţile constănţene Dorobanţu şi Medgidia, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

UPDATE 04.45 Trenul InterRegio 1861-2, care se deplasa pe relaţia Constanţa – Iaşi, pe magistrala 800, a ajuns în staţia Dorobanţu. Trenul, care are în compunere cinci vagoane şi un număr de aproximativ 70 de călători, se defectase între localităţile constănţene Dorobanţu şi Medgidia. Vehiculul urmează să se întoarcă la Constanţa, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

UPDATE 01.25 Trenul InterRegio pe relaţia Constanţa – Iaşi rămas blocat între Dorobanţu şi Medgidia şi în care se află aproximativ 70 de călători urmează să fie preluată de o nouă locomotivă şi îşi va continua traseul, problemele apărând după ce s-a defectat plugul primei locomotive, scrie News.ro.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, plugul locomotivei de la un tren InterRegio pe relaţia Constanţa – Iaşi s-a defectat între localităţile Dorobanţu şi Medgidia.

La ora transmiterii acestei ştiri, în zonă a ajuns o altă locomotivă care urmează să preia garnitura şi să o ducă la destinaţie.

***

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că trenul InterRegio 1861-2, care se deplasa pe relaţia Constanţa – Iaşi, s-a defectat pe magistrala 800, între localităţile constănţene Dorobanţu şi Medgidia. Trenul are în compunere cinci vagoane şi un număr de aproximativ 70 de călători”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Autostrada Soarelui şi mai multe drumuri naţionale din judeţul Constanţa au fost blocate, din cauza zăpezii şi a viscolului.

De asemenea, mai multe autovehicule au rămas înzăpezite pe drumurile din judeţ, dar ele au fost ulterior deblocate cu ajutorul autorităţilor.

Tot în Constanţa, un bărbat a fost transportat la spital, marţi noapte, după ce un panou stradal a căzut peste el, în centrul municipiului, cel mai probabil din cauza vântului puternic.                                                                                                                    

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite