Oferta de Rusalii de pe litoral. Cât costă minivacanţa la mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Litoralul Mării Negre - plaja de la Mamaia Foto Sînziana Ionescu
Litoralul Mării Negre - plaja de la Mamaia Foto Sînziana Ionescu

Sărbătoarea de Rusalii (19-20 iunie) oferă românilor o nouă minivacanţă, care începe cu un weekend. La mare, vremea este perfectă pentru plajă, deşi apa este încă destul de rece. Litoralul îşi aşteaptă vizitatorii cu o ofertă de ultim moment pentru turişti.

În Mamaia, hotel Malibu (4 stele) are un tarif la camera dublă de 280 lei/noapte, cu mic dejun inclus, pentru 2 adulţi. Preţul este valabil pentru un sejur de minimum 3 nopţi, în perioada 17-21 iunie. Hotel Central (3 stele) din Mamaia are camera dublă cu 247 lei/noapte, mic dejun inclus, acces gratuit la piscină, pentru sejururi de minimum 3 nopţi, în perioada 17-20 iunie. La hotel Select (2 stele) din Mamaia, preţurile diferă pentru tipurile de cameră şi de perioada sejurului. Pentru sejururi de minimum 2 nopţi în perioada 17-20 iunie, camera dublă mică costă 152 lei/noapte, camera dublă mare - 164 lei/noapte pentru 2 adulţi; garsoniera - 278 lei/noapte; apartament - 291 lei/noapte; pentru 3 nopţi în aceeaşi perioadă, camera dublă mică costă 138 lei/noapte, camera dublă mare - 150 lei/noapte, garsoniera - 253 lei/noapte, apartament - 265 lei/noapte.

La Corbu, camera dublă la pensiune este 120 lei/noapte aproximativ, iar o vilă întreagă se închiriază cu 440 lei/noapte. Preţurile sunt similare celor din Mamaia Nord - Năvodari.

În Eforie Nord, la Corabia Piraţilor (3 stele), oferta pleacă de la 187 lei/noapte (2 camere pentru 2 adulţi) şi ajunge la 680 lei/noapte (5 camere pentru 8 adulţi), cu mic dejun. Şi la Techirghiol este oferă: circa 70 lei/noapte într-o vilă din staţiunea balneară cu aer retro.

Vila Victoria (2 stele) din Costineşti are camere duble la tariful de 98 lei/noapte, dar găseşti şi la 50 lei/noapte, pentru cei mai nepretentioşi. La Tuzla, o cameră în vilă este 80 lei/noapte. La 23 August, chiar lângă plajă, preţul este de 130 lei/zi camera dublă sau 220 lei/zi apartamentul cu 2 camere.

Hotel Cocor (4 stele) din Olimp are o ofertă detaliată: pentru sejur de 2 nopţi, cazarea costă între 500 şi 1.200 lei/sejur, cu demipensiune; pentru sejur de 3 nopţi, preţul este între 660 şi 1.755 lei/sejur, cu demipensiune. În preţ este inclus acces gratuit la piscina exterioară, acces gratuit la şezlong pe plajă (în limita locurilor disponibile), loc de joacă pentru copii, parcare, acces gratuit la spa, cu 20% discount la terapii şi 15% discount la meniul a-la-carte al restaurantului.

La Vama Veche, cazarea la pensiune costă aproximativ 150 lei camera dublă/noapte. La camping, preţul este aproximativ 80 lei/noapte.

Prognoza meteo indică temperaturi caniculare pentru minivacanţa de Rusalii, fără ploaie. Programul „Litoralul pentru toţi“, care oferea preţuri imbatabile pentru o săptămână la mare (ce costa cât o zi de cazare în miezul verii), tocmai s-a încheiat la 16 iunie. De acum, tarifele vor fi în creştere în staţiunile de pe litoral, urmând să atingă pragul maxim în perioada vârfului de sezon 15 iulie - 15 august.

Pe aceeaşi temă:

Urmează un weekend prelungit. Bugetarii au liber luni, a doua zi de Rusalii

Unde mergem de Rusalii: oferte şi pachete turistice pe gustul tuturor turiştilor

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite