Musulmanii au început Luna Sfântă a Ramazanului. Bairamul va fi celebrat la 13 mai

Musulmanii au început Luna Sfântă a Ramazanului. Bairamul va fi celebrat la 13 mai

Sursa Facebook Muftiatul Cultului Musulman din România

Musulmanii intră marţi, 13 aprilie 2021, în Luna Sfântă Ramazan. Aceasta precede marea sărbătoare islamică de Ramazan Bayram, ce va fi celebrată, timp de 3 zile, începând din 13 mai.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Membrii comunităţii musulmane din România vor celebra marţi, 13 aprilie 2021, începutul Lunii Sfinte Ramazan“, a anunţat Muftiatul Cultului Musulman din România.
 
„Timp de 30 de zile, credincioşii musulmani vor posti de la răsăritul până la apusul soarelui şi se vor dedica vieţii spirituale mai mult decât în restul anului, ei urmând să petreacă această perioadă în reculegere şi rugăciune, pentru primenirea fizică şi spirituală. Conform religiei islamice, Postul Ramazanului este un act de pietate şi recunoştinţă faţă de Allah, Cel care i-a revelat Profetului Muhammed Cartea Sfântă Coranul, iar tradiţia spune că în această perioadă sunt deschise porţile Paradisului, cele ale iadului sunt ferecate, iar diavolii sunt încătuşaţi“, arată muftiatul. 
 
Specifică acestei perioade este cina tradiţională de iftar, care are loc după asfinţitul soarelui şi este servită alături de familie şi prieteni.
 
Postul specific Lunii Ramazan reprezintă unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului, alături de Mărturisirea credinţei (Shahada), Cele cinci rugăciuni obligatorii (Salah), Pelerinajul la Mecca (Hajj) şi Contribuţia anuală de solidaritate cu nevoiaşii (Zakat).
 
Luna Ramazan semnifică începutul revelării Coranului Cel Sfânt Profetului Muhammed (PbuH) de către Îngerul Gavriil, eveniment ce a avut loc în Noaptea Sfântă de Kadir, a 27-a noapte din Luna Sfântă Ramazan, în peştera Hira din muntele Nur, de lângă oraşul Mecca, în anul 610, revelaţie ce a durat 23 de ani.
 
Muftiatul Cultului Musulman specifică faptul că un moment important pentru credincioşii musulmani în perioada Lunii Ramazan este Noaptea de Kadîr celebrată anul acesta în noaptea de 8/9 mai, când se consideră că Allah Atotputernicul a început revelarea Cărţii Sfinte, Coranul, către Profetul Muhammed (PbuH).
 
„Postul din Luna Sfântă Ramazan înseamnă în egală măsură atât abstinenţă fizică, cât şi spirituală. În această lună, a iertării şi a milei, musulmanii trebuie să aibă, cu precădere, un comportament specific preceptelor islamului, postul fiind considerat un mijloc de purificare, un exerciţiu de autocontrol şi o dovadă de credinţă“, este precizat în comunicatul muftiatului.
 
În această perioadă, geamiile vor fi deschise pentru rugăciune, rămânând valabile totodată şi măsurile impuse, de către autorităţi, pentru prevenirea infecţiei cu virusul SARS-CoV2.
 
„Fie ca omenirea să întâmpine Luna Sfântă Ramazan fără greutatea suferinţelor fizice şi spirituale, iar la finalul Lunii Ramazan să celebrăm Ramazan Bayram-ul fără de greutatea spirituală a păcatelor! Fie ca Luna Sfântă Ramazan să fie binecuvântată! Ramazan Ayîmîz qayîrlî bolsîn! Ramazan Ayımız hayırlı olsun! Ramadan Kareem!“, a transmis liderul Cultului Musulman din România, Muftiul Muurat Iusuf. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările