FOTO VIDEO Grav accident în Mamaia. O motocicletă şi o macara au luat foc după ce s-au ciocnit în mers

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Motocicleta şi Macaraua au luat foc imediat după accident
Motocicleta şi Macaraua au luat foc imediat după accident

Accidentul a avut loc în zona hotelului Iaki din Mamaia. Martorii spun că în el ar fi fost implicată o motocicletă şi o macara. Ambele au luat foc după impact.

Accidentul a avut loc din vina şoferului auto-macaralei care nu s-a asigurat atunci când a schimbat banda de circulaţie. Motocicleta care venea din spate a intrat în plin în maşina de mare tonaj. 

A urmat un incendiu, iar combustibilul scurs din rezervorul spart s-a autoaprins şi a declanşat o explozie.

Coloana de fum gros s-a înălţat zeci de metri. Norocul motociclistului a fost că a fost aruncat pe carosabil suficient de departe şi nu a fost afectat de deflagraţie. Chiar şi aşa, bărbatul a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului.

Un echipaj SMURD i-a acordat primul ajutor şi l-a transportat la Spitalul de Urgenţă Constanţa.

Pompierii militari s-au luptat aproape jumătate de oră cu flăcările. 

Şoferul auto-macaralei este cercetat acum pentru vătămare gravă din culpă. Circulaţia prin staţiunea Mamaia a fost deblocată după aproape 45 minute.

Grav accident în Mamaia. O motocicletă a luat foc după ce s-a ciocnit cu o macara

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite