Elevii solicită Guvernului retragerea unui proiect de ordonanţă de urgenţă. „Ar mări rata abandonului şcolar”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Federaţia Elevilor                                                                                        FOTO: AEC
Federaţia Elevilor                                                                                        FOTO: AEC

Ministerul Transporturilor a depus în dezbatere publică un proiect de OUG pentru modificarea şi completarea Legii 92/2007 şi a Legii 328/2018 privind serviciile de transport public local.

Federaţia Elevilor din România solicită Ministerului Transportului şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice să retragă proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului ce va pune aproximativ 215.000 de elevi în imposibilitatea de a ajunge la şcoală.

Elevii fac referire la Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale nr. 92/2007 şi a Legii nr. 328/2018 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, depus în dezbatere publică de Ministerul Tansportulrilor pe data de 6 martie.

„Proiectul are ca obiect eliminarea transportului judeţean din sfera serviciilor publice, fapt ce va duce la imposibilitatea acordării reducerilor şi decontarea navetei pentru toţi elevii din ţară. În momentul de faţă, în România, serviciul de transport se efectuează sub două forme: în regim de concurenţă şi sub forma de serviciu de interes economic general (SIEG). În cazul SIEG-urilor, autorităţile locale încheie contracte de delegare a gestiunii serviciului public cu operatorii, prin care revin ambelor părţi o serie de obligaţii, printre care şi reducerile elevilor, în cazul serviciului public de transport. Pe de o parte, transportatorii se obligă să emită abonamente cu tarif redus pentru elevi şi alte categorii sociale prevăzute de lege, iar pe de cealaltă parte autorităţile locale au obligaţia de a acorda subvenţii pentru transportatori, în baza art. 19^1 şi art. 42, alin. (4) din Legea 92/2007”, spune Federaţia Elevilor.

Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, normă specială prin raportare la prevederile Legii nr. 92/2007, prevede la art. 84, alin. (1) şi (2) dreptul elevilor de a beneficia de tarif redus cu minimum 50% la transportul local în comun. Totodată, art. 84, alin. (3) din Legea 1/2011 prevede dreptul elevilor care nu pot studia în localitatea de domiciliu la profilul/specializarea dorită de a beneficia de decontarea integrală a navetei. Tot la art. 84, este prevăzută obligaţia transportatorilor de a emite abonamente cu respectarea unui tarif maximal, prevăzut de HG 863/2016, decontarea abonamentelor putând fi efectuată, din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale în această limită.

„Dorim să tragem un semnal de alarmă asupra faptului că principalul motiv pentru care elevii abandonează şcoala în România este situaţia materială deficitară. Contrar acestor nevoi, Guvernul României întreprinde măsuri pentru a mări semnificativ rata abandonului şcolar şi a sabota parcursul şcolar al elevilor din mediul rural, sporind astfel inechitatea sistemului de învăţământ. Pe această cale, solicităm Ministerului Transportului şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice să retragă acest proiect şi să nu prejudicieze sub nicio formă drepturile elevilor din România”, adaugă elevii.

Federaţia Elevilor din România (FER) este o organizaţie neguvernamentală în curs de înfiinţare, care îşi asumă reprezentarea drepturilor şi intereselor comune ale tuturor elevilor din învăţământul preuniversitar din România. FER este compusă din toate asociaţiile reprezentative ale elevilor din România existente la acest moment: Asociaţia Elevilor din Constanţa, Asociaţia Elevilor din Bacău, Asociaţia Elevilor din Maramureş, Asociaţia Elevilor din Călăraşi, Asociaţia Vâlceană a Elevilor şi Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov.

Pe aceeaşi temă:

Cât de „abramburit“ a ajuns sistemul românesc de învăţământ. „O sarabandă de ieşiri publice fără noimă strategică“

O sentinţă definitivă dă bătăi de cap Inspectoratului Şcolar Constanţa. „Vom cere explicaţii şi vom face apel“

Reprezentant al Asociaţiei Elevilor: „Sunt directori, adevăraţi baroni locali, care-i privesc pe elevi ca pe nişte deţinuţi”



 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite