Constanța: Ninsori și vânt puternic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Constanța, vremea se va înrăutăți din această după amiază
La Constanța, vremea se va înrăutăți din această după amiază

Dobrogea intră de astăzi sub atenționare de cod galben de vânt şi ninsori. Acesta întră în vigoare la ora 18.00 şi va dura până marţi, 9 martie, la ora 21.00.

Astăzi, pe litoral, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ploaie şi se va produce polei.

În sudul şi sud-estul ţării vor fi intensificări ale vântului începând chiar de la orele prânzului, cu viteze ce vor atinge şi depăşi, la rafală, 65-70 km/h.

Atenţionarea meteo este valabilă pentru  zece judeţe. Astfel, în acest interval, în sudul Olteniei, sudul şi estul Munteniei şi în Dobrogea, intensificările de vânt se vor asocia cu ninsori, care temporar vor fi viscolite şi se va depune un strat nou de zăpadă.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite