Constanţa: Italian reţinut pentru trafic de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un italian cu reşedinţa în Medgidia a fost reţinut ieri de poliţiştii constănţeni. Bărbatul a ajuns în arest iar magistraţii vor decide dacă el va fi expluzat în ţara natală.

Antonio Picolo (41 de ani) era căutat pe baza unui mandat european de arestare din data de 18 ianuarie 2011, emis de către Tribunalul din Salerno – Italia. El este acuzat de participare la un grup infracţional organizat de trafic de stupefiante, faptă comisă în ţara sa natală. El riscă o pedeapsă de 20 ani de închisoare, conform Codului penal italian.

Italianul a fost reţinut în arestul Poliţiei pentru 24 de ore şi va fi dus în faţa magistraţilor Curţii de Apel Constanţa – Secţia Penală care vor judeca cererea de expluzare.
.


Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite