Constanţa: A început demolarea construcţiilor de pe plaja din Costineşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile au început să demoleze construcţiile ilegale de pe plaje. Astăzi, reprezentanţii Prefecturii, ai inspectoirilor din Construcţii şi de la Apele Române au mers la Costineşti.

Dacă în unele staţiuni din nord construcţiile au fost demolate chiar de proprietari, în sudul litoralului controlorii au întâlnit o rezistenţă straşnică. La Costineşti, inspectorii au fost întâmpinaţi de bodigarzi şi câini agresivi, aşa că a fost nevoie de intervenţia jandarmilor. Azi-dimineaţă a început demolarea unei terase construite abuziv pe plajă, pe terenul BTT. Construcţia aparţinea firmei care administrează Discoteca Tineretului., spun autorităţile „În urma controlului de astăzi, inspectorii au mai constatat că parcul Tineretului fusese împrejumuit şi se lucra de zor. Lucrările au fost sistate“, a declarat prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz.

Demolările vor continua şi în zilele următoare. Inspectorii care fac parte din comisia constituită din ordinul prefectului vor merge în staţiunile din sudul litoralului. „Vrem ca până de 1 mai să reuşim demolarea construcţiilor ilegale“, a declarat prefectul Claudiu Palaz.


Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite