Constanţa: Daniel Mititelu, instructorul de canto care pictează icoane

Constanţa: Daniel Mititelu, instructorul de canto care pictează icoane

Daniel Mititelu este pasionat de pictura pe icoane

Este instructor de canto de aproape doi ani şi le transmite micuţilor artişti pasiunea pentru lumea muzicii. Şi-a lansat primul compact disc.

Ştiri pe aceeaşi temă

O parte din copilărie şi-a petrecut-o la părinţii din partea tatălui. „Am avut parte de o copilărie foarte frumoasă“, îşi aminteşte Daniel. Năzbâtiile nu au lipsit, astfel că tânărul interpret are numeroase întâmplări rămase în amintire.

Când avea doar 3 ani, era cât pe ce să dea foc la casă. „Eu vroiam doar să mă încălzesc. Am băgat reşoul sub pat şi s-a aprins tot materialul din care era făcută salteaua. Din fericire, mama a ajuns la timp şi nu am păţit nimic“, îşi aminteşte amuzat Daniel.

A mers pe jos 9 kilometri

O altă întâmplare este legată de pasiune pentru pescuit. „Am plecat împreună cu fratele meu aproape nouă kilometri pe jos, pentru a ajunge la o baltă pe care noi o ştiam plină de peşte“, povesteşte amuzat Daniel. Spune că pasiunea pentru pescuit a moştenit-o de la bunici şi pentru o scurtă perioadă de timp a găsit altceva mai bun de făcut.

„A venit mama după noi, îngrijorată. Nu ne mai găsea şi îmi amintesc că a trebuit să parcurgem cei zece kilometri înapoi, de data aceasta cu mama în spatele nostru“, mărturiseşte tânărul.

Când reuşeşte să îşi facă puţin timp liber, merge să pescuiască pe marginea Canalului Dunăre – Marea Neagră. Programul încărcat nu îi permite mereu să se ocupe de pasiuni mai vechi. Ultima activitate în care s-a implicat îi ocupă puţinul timp liber.

Bal de caritate

A fost coorganizator al balului de caritate din 6 februarie, în localitatea Peştera. „Scopul nostru a fost să strângem fondurile necesare achiziţionării de echipamente medicale pentru centrul de recuperare din Medgidia“, spune Daniel.

„Din păcate, nu am obţinut sprijinul pe care îl asteptam din partea autorităţilor locale“, se întristează Daniel.De aproximativ doi ani, este instructor de canto la Casa de Cultură „I.N.Roman“ din Medgidia. A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă din Constanţa, iar acum împărtăşeşte din pasiunea sa pentru muzică şi micuţilor care vor să înveţe tainele notelor muzicale. Spune că tinerii din localitate sunt promiţători şi prin multă muncă ar putea obţine rezultate remarcabile.

Daniel este pasionat de muzica populară si profită de orice ocazie pentru a exersa melodiile preferate. Cel mai mult îl apreciază pe Petrică Mâţu Stoian, despre care spune că este modelul pe care îl urmează atunci când vine vorba despre muzica populară.

Mamaia 2009

A participat la nenumărate festivaluri şi spectacole cu profil muzical, iar ultima competiţie de acest gen la care a participat  a fost preselecţia festivalului „Mamaia“ din anul 2009. „A fost o experienta unică, eu cred că m-a ajutat în plan profesional“, mărturiseste Daniel.

I-ar plăcea ca pe viitor să ia parte şi la alte competiţii muzicale, în care să demostreze că a evoluat în plan profesional.  Daniel are şi altă pasiune. Îi place să picteze icoane şi a reuşit până acum să folosească diverse suporturi pentru a-şi exersa talentul. „Am pictat icoane pe lemn şi pe sticlă, dar şi pe alte materiale“.

Tânărul realizează chiar şi tablouri din materiale mai puţin convenţionale. „Din bucăţi de scoică şi nisip am reuşit să fac câteva tablouri pe care le-am dăruit mai apoi persoanelor dragi“, mărturiseşte Daniel. Este membru fondator al unei asociaţii din Medgidia, „Alături de oameni“, destinată persoanelor cu dizabilităţi.

Daniel s-a născut cu o scurtime a piciorului şi până acum a suferit şase operaţii chirurgicale. Înţelege problemele celor cu dizabilităţi şi încearcă să vină în ajutorul lor. „Încercăm să îi ajutăm, să strângem fonduri şi să le aducem zâmbetul pe buze, cât mai des posibil“, spune Daniel.

Citiţi mai multe în Adevărul de Seară Constanţa!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările