Constanţa : Venus, preferata pescarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Staţiunea este una dintre cele mai liniştite destinaţii de pe litoral, perfectă pentru pescuit şi relaxare.Venus are o plajă cu nisip fin ce se întinde pe o distanţă de mai bine de un kilometru, secţionată în mai multe golfuri. În zonă sunt şi multe izvoare minerale sulfuroase hipotermale.

Cu hoteluri care poartă nume de fete (Afrodita, Silvia, Corina, Dana, Rodica), staţiunea Venus se află la trei kilometri de municipiul Mangalia şi la 41 de kilometri de Constanţa. Pentru a ajunge aici, turiştii urmează traseul de pe Drumul Naţional 39, Mangalia - Constanţa, iar cei care aleg să vină cu trenul pe litoral pot lua microbuze atât din gara Constanţa cât şi din Mangalia.

Pe plajă, de la 30 iunie, turiştii vor putea închiria bărci de agrement şi echipamentul necesar pentru alte sporturi nautice. În plus, contra sumei de 30 de lei, pescarii împătimiţi pot pescui în linişte chiar în centru staţiunii. Venus nu excelează din punct de vedere al atracţiilor disponibile pentru tineri, însă aceştia se pot orienta spre staţiunile din apropiere. De exemplu, pentru pasionaţii de hipism, în imediata apropiere se afla herghelia Mangalia.

Turism de tradiţie

Hotelierii spun că majoritatea turiştilor care vin aici sunt clienţi vechi. Printre ei se numără polonezii şi ruşii, care anual vin în staţiune. „Au rămas valabile contractele de dinainte de Revoluţie, cu agenţiile din Rusia şi Polonia”, a spus Alexandra Florescu, recepţioner la Hotelul de patru stele „Afrodita”.

Ieri nu era niciun polonez sau rus pe plajă, dar, printre cei peste o sută de turişti întinşi la soare erau mulţi români adunaţi din mai toate colţurile ţării. Mircea Gheorghe are 54 de ani, este din Galaţi şi vizitează staţiunea încă din anii ’90. „Soţia face balneoterapie, iar mie îmi place să pierd timpul pe dig, la pescuit. Îmi place pentru că e linişte şi plajele nu sunt aglomerate, iar preţurile la cazare sunt destul de acceptabile asta mai ales dacă rezervi biletele din timp”, a declarat gălăţeanul.

Venit din Mehedinţi, Ştefan Lucian, în vârstă de 28 de ani, spune că îi este comod să se cazeze în staţiunea Venus: „Prima dată am ajuns aici cu părinţii. În ultimii ani am preferat să vin tot aici pentru că pot ajunge repede în mai toate staţiunile din sudul litoralului, Neptun, Jupiter şi Mangalia. Sunt doar la câteva minute. Când mă satur de gălăgie stau liniştit aici, pe plajă“.

Restaurante cu specific

image

Turiştii pot pescui în linişte, chiar în centrul staţiunii



Cei care au venit să se odihnească nu vor avea însă motive să se plângă. Gurmanzii îşi pot satisface poftele culinare chiar pe malul mării, la Restaurant Sat Pescăresc.Tot aici, la restaurantul construit deasupa apei pot fi savurate mâncăruri tradiţionale lipoveneşti, celebra ciorbă de peşte şi cârnaţii din peşte. Preţuri sunt pentru toate buzunarele: porţia de hamsie este 10 lei, saramura de crap costă 14 - 18 lei, ciorba de peşte 8 lei, un platou cu fructe de mare - 120 de lei, cârnaţi lipoveneşti 15 lei, calcan prăjt 17 lei.

Tarife accesibile la patru stele

Cu toate că în ultimii ani în staţiune s-a investit în continuu, preţurile practicate de hotelieri sunt accesibile. „Hotelul Afrodita are patru stele şi a fost modernizat în urmă cu trei ani. În momentul de faţă o cameră single costă 204 lei, iar pentru o cameră dublă preţurile variază între 240 şi 264 de lei, în funcţie de orientarea camerei, cu sau fără vedere la mare.

De la 30 iunie preţurile se vor mări astfel că preţul unei camere duble va fi cuprins între 300 şi 330 de lei. Pentru un apartament preţul va fi de 493 de lei“, a precizat Alexandra Florescu, recepţioner. De la finele lunii iunie se vor majora tarifele şi la hotelurile de două şi trei stele, actualmente preţurile pentru o cameră dublă fiind cuprinse între 100 şi 150 de lei.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite