Cine au fost Petru şi Pavel, personaje în cinstea cărora creştinii postesc. Cum au ajuns ei ocrotitorii sistemului penitenciar

Cine au fost Petru şi Pavel, personaje în 
cinstea cărora creştinii postesc. Cum au ajuns ei ocrotitorii sistemului 
penitenciar

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Conform calendarului ortodox, creştinii sunt în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care se va sfârşi pe 29 iunie, când biserica îi cinsteşte pe cei doi. Personalităţi diferite, Petru şi Pavel provin din medii culturale opuse, unul dintre ei fiind, la un moment dat, prigonitor al celor care credeau în Iisus Hristos.

Ştiri pe aceeaşi temă

Simon, cunoscut după chemarea sa ca apostol sub numele de Petru, era iudeu din zona Betsaidei. Era fiul lui Iona, din seminţia lui Simeon şi frate cu apostolul Andrei, cel întâi chemat.

În colecţia „Vieţile Sfinţilor”, citată de doxologia.ro, se spune că Petru era „simplu la obicei şi neînvăţat, însă temător de Dumnezeu; căci păzea poruncile Lui şi umbla înaintea Lui fără de prihană în toate lucrurile sale. Cu meşteşugul era pescar, căci, fiind sărac, îşi câştiga hrana casei sale din osteneala mâinilor, hrănindu-şi femeia, pe copii, pe soacră şi pe bătrânul său tată, Iona.”

Sfântul Apostol Petru a propovăduit cuvântul evangheliei în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mica până în Babilon şi în ultima parte a vieţii, la Roma. Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.

Pavel, prigonitorul creştinilor

Sfântul Apostol Pavel s-a născut undeva între anii 5-10 d. Hr. în Tarsul Ciliciei, un important centru de cultură şi civilizaţie elenistică. „Tarsul era comparat cu Atena sau Alexandria şi socotit chiar mai puternic decât acestea. Sfântul Pavel vine, aşadar, din diaspora iudaică elenizată. Aşa se explică, între altele, cultura sa greacă şi buna cunoaştere a limbii greceşti. Primele lecturi ale Legii, Pavel le-ar fi făcut prin intermediul Septuagintei, care va sta şi la baza deselor sale citate sau referiri vechi-testamentare”, spune părintele Constantin Coman, citat de Ziarul Lumina.

„În jurul vârstei de 15 ani, este trimis la Ierusalim pentru a studia iudaismul. O face, cum singur mărturiseşte, la picioarele lui Gamaliel. Aproape cincisprezece ani studiază Tora şi tradiţia orală a iudaismului, pentru a deveni învăţător de lege, rabin. Despre constituţia sa fizică stau mărturie miile de kilometri străbătuţi de cele mai multe ori pe jos, într-o viaţă întreagă, consacrată propovăduirii Evangheliei şi grijii pentru Biserica lui Hristos. Numai traseul celor trei binecunoscute călătorii misionare însumează, prima peste 1.000 de km, a doua, în jur de 1.400, iar a treia, în jur de 1.700. kilometri. Facem cunoştinţă cu Pavel la martiriul arhidiaconului Ştefan, unde îl găsim aprobând demersul conaţionalilor săi care-l ucideau cu pietre pe primul martir creştin şi păzindu-le hainele. Devine în scurt timp un fervent prigonitor al creştinilor”, mai spune Constantin Coman.

Convertirea prigonitorului Saul pe drumul Damascului este celebră. Sinaxarul Bisericii Ordodoxe o descrie pe larg: „dar pe când se apropia de Damasc, o lumină din cer puternică şi strălucitoare, ca de fulger, l-a învăluit deodată, astfel încât a căzut la pământ.

Acum, şi ostaşii care erau cu Saul s-au înspăimântat şi s-au minunat de lumina care îi orbise. Glasul care grăia lui Saul îl auzeau, dar nu vedeau pe nimeni. Urmând porunca Domnului, Saul s-a ridicat de la pământ. Deschizându-şi ochii săi, n-a văzut pe nimeni, pentru că orbiseră ochii cei trupeşti, începând însă să vadă cu ochii cei duhovniceşti. Însoţitorii şi ajutoarele sale l-au luat de mână şi l-au dus în Damasc. Aici a petrecut trei zile, fiind complet lipsit de vedere. În pocăinţa sa nu a băut şi nu a mâncat nimic. El s-a rugat neîncetat pentru ca Domnul să-i arate voia Sa.”

Trimis de Dumnezeu la Saul, apostolul Anania spune „«Doamne, despre bărbatul acesta am auzit de la mulţi câte rele a făcut sfinţilor Tăi în Ierusalim. şi aici are putere de la arhierei să lege pe toţi care cheamă numele Tău». şi a zis Domnul către el: «Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel; căci Eu îi voi arăta câte trebuie să pătimească el pentru numele Meu»” (Fapte 9,13-16)

Pavel a fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67.

Petru şi Pavel, ocrotitorii penitenciarelor

Datorită faptului că ambii apostoli au fost închişi pentru că propovăduiau cuvântul Mântuitorului, ei au fost aleşi ocrotitorii sistemului penitenciar din România.

Între Ministerul Justiţiei şi Patriarhia Română au fost semnate protocoale privind desfăşurarea asistenţei religioase în sistemul penitenciar românesc, primul din anul 1993, iar al doilea, din anul 1997, care arată în articolul 10 faptul că „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel vor fi consideraţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România”.

De asemenea, Legea 293 din 28 iunie 2004, privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la articolul 77, stipulează: „Ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a personalului din sistemul administraţiei penitenciare”.

Pe aceeaşi temă:

Lista celor mai puternice blesteme. Cum poţi scăpa atunci când cineva îţi vrea răul

Cum au ajuns românii să se închine la „papucelul“, „centura“ sau „gheata“ unor sfinţi. Ce spun teologii despre aceste obiceiuri

 








 

citeste totul despre: