Bogdan Oancea, protestatarul plângăcios de la Constanţa, dus cu ambulanţa la psihiatrie VIDEO

Bogdan Oancea, protestatarul plângăcios de la Constanţa, dus cu ambulanţa la psihiatrie VIDEO

Bogdan Oancea a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie

Bogdan Oancea, cel mai cunoscut protestatar de la Constanţa, din ultimele zile, a ajuns în seara zilei de vineri, 2 aprilie, la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean.

Poliţiştii şi o ambulanţă l-au preluat pe Oancea chiar de pe stradă, când acesta se pregătea să plece spre casă după ce a participat la proteste.

Bărbatul s-a plâns în timpul transmisiunii în direct de pe Facebook că se simte rău. Apoi, tot live a transmis momentul în care poliţiştii l-au abordat şi dus la ambulanţă.

„Sunt dus cu forţa la spital. Organele de poliţie nu vor să fiu consultat la Spitalul Judeţean. Voi merge pentru că nu pot să mă opun. Voi merge să mi se facă un control psihiatric şi un test COVID”, spune Oancea într-o altă filmare, realizată în ambulanţă.

Mai târziu, protestatarul a explicat că totul este in  regulă: „am ajuns cu bine la spitalul de la Palazu  Mare şi în urma discuţiei cu doamna doctor, aceasta a hotărât că ar fi mai bine pentru mine să petrec noaptea aici.”

VIDEO: Replica de Constanţa

Bogdan Oancea s-a făcut remarcat în urmă cu câteva zile când în timpul unui live de la proteste a făcut o criză de plâns.

„România TV a trădat. Aştept Poliţia. AUR m-a dat afară din protest. Simioane, vai de capul tău. Distribuiţi ca nu cumva să păţesc ceva. Să nu cumva să păţesc ceva. Nu vreau să păţesc ceva de faţă cu Poliţia”, spunea acesta. 

Deşi nu lămureşte ce ar putea „păţi” şi care este ameninţarea, Bogdan Oancea continuă: „Mama mea e disperată!... Mă sună acum. E plecată la Covasna! Distribuiţi acest live! E un strigăt de disperare! Sunt abuzat! Distribuiiiţiii!!!!!”, a mai spus, printre lacrimi, Oancea.

Tot pe contul său de Facebook, Oancea şi-a declarat admiraţia pentru Radu Mazăre şi ÎPS Teodosie. Şi cu Stelian Ion, actualul ministru al Justiţiei, spune că a fost coleg de cor, pe vremea când erau la Liceul „Ovidius” din Constanţa.

Citeşte şi:

Protestatarul plângăcios de la Constanţa, admirator al lui Mazăre şi Teodosie. A fost coleg de cor cu Stelian Ion VIDEO

O nouă seară de proteste faţă de restricţii în Bucureşti şi în alte oraşe. Un tânăr a fost reţinut de jandarmi la Constanţa

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările