Atac virulent al promotorilor „familiei tradiţionale“: „Este vorba despre drepturile patimilor, mai degrabă decât de drepturile omului“

Atac virulent al promotorilor „familiei tradiţionale“: „Este vorba despre drepturile patimilor, mai degrabă decât de drepturile omului“

Familia din ziua de azi, o ecuaţie în care îşi fac loc tot mai multe necunoscute Foto Arhivă

Este sau nu oportună introducerea în Constituţie a precizării că soţii sunt „bărbat şi femeie“ - este întrebarea la care românii ar putea răspunde în cadrul unui referendum iniţiat de apărătorii moralei creştine. Adepţii societăţii moderne arată că familia a căpătat sensuri noi odată cu transformarea realităţii, care nu ţin doar de acceptarea cuplurilor homosexuale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conceptul de „familie tradiţională“ este intens dezbătut în România ultimelor zile. Apărătorii moralei creştine consideră de nenegociat formula în care este definită celula de bază a societăţii, prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. În acelaşi timp, adepţii modernizării societăţii susţin că acest termen este depăşit de realitate, întrucât în România cuplurile nu mai trec pe la starea civilă sau biserică, iar copiii ajung să crească fără unul sau ambii părinţi. „Ce mai reprezintă, de fapt, familia în România de astăzi?“, se întreabă ambele tabere.

Constituţia, Codul Civil, Biblia

Trei norme de căpătâi sunt invocate pentru a stabili statutul celulei de bază a societăţii. Una este Constituţia României, legea fundamentală a statului, unde definiţia familiei se găseşte la articolul 48, care specifică: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor“.

Cealaltă normă este Codul Civil, care stabileşte în detaliu, la articolul 258-259, cine întemeiază o familie: „În sensul prezentului cod, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie. Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii. Bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie“.

Articolul 277 din Codul Civil este dedicat restricţiilor: „Este interzisă căsătoria dintre persoane de acelaşi sex. Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România. Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România“.

Dar nu este de ajuns - consideră partizanii tradiţionalismului. Ei vor ca şi în Constituţie, la articolul 48 despre familie, să se specifice negru pe alb că „soţii“ (termen „vag“şi „deschis interpretărilor“) sunt „bărbat şi femeie“. „Familia, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, este singura relaţie interumană ce asigură mediul propice naşterii, creşterii şi educaţiei generaţiilor viitoare. Ca instituţie fundamentală a societăţii, ea asigură continuitatea poporului român. Mai mult decât atât, familia este locul în care valorile şi tradiţiile româneşti sunt transferate noilor generaţii, iar tradiţiile şi valorile româneşti au, la baza lor, familia întemeiată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie“, arată membrii Coaliţiei pentru Familie. Astfel că România a păşit în anul 2016 cu iniţiativa de a strânge semnături (olografe, nu virtuale) pentru declanşarea unui referendum de modificare a Constituţiei. În această săptămână, organizatorii au început să colecteze semnături şi de la bucureşteni.

Familia a suferit transformări profunde, odată cu societatea. Dacă acum câteva generaţii familia era cea mai fidelă posesoare a tradiţiilor şi valorilor naţionale, acum tot ea este cea care schimbă dinamica rolurilor.

Elena Ranga

psiholog

Şi nu în ultimul rând, cea de-a treia normă la care ţin tradiţionaliştii este Biblia, unde părinţii omenirii sunt Adam şi Eva. De aceea, românii sunt chemaţi să apere „familia creştină“, cea lăsată aşa de Dumnezeu. La şcoală, copiii învaţă din manualul de Educaţie tehnologică de clasa a VI-a, tipărit de Editura Corint, că o familie netradiţională (sau experimentală) poate fi şi „familia binucleară consensuală“ formată din „trei adulţi cu vârste apropiate, care trăiesc împreună de bunăvoie“. Formularea a făcut ca dascălii de la Şcoala Brâncovenească din Constanţa să retragă manualul Corint de pe băncile elevilor. „Cum am putea preda copiilor asemenea aberaţii, este revoltător ce se poate scrie într-un manual!“, este revoltată conducerea şcolii creştin-ortodoxe.

Fundaţia care a deschis şcoala poartă numele Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi militează activ pentru principiile ortodoxiei. La invitaţia sa, profesorul dr. Pavel Chirilă a ţinut în weekend o conferinţă la Constanţa pentru „apărarea familiei creştine“. „Astăzi, mai mult ca oricând, în cele două milenii ale Bisericii, asistăm la un atac concertat la adresa antropologiei creştine. În Sfânta Scriptură, de la prima la ultima filă, găsim mii de versete pe tema aceasta, de la Geneză încoace. Când antropologic fiinţa umană este lezată, pervertită sau desfiinţată, cu acea fiinţă poţi să faci orice. Noi nu trebuie să ne lăsăm uşor convinşi de argumentele internaţionaliste, în frunte cu sintagma «drepturile omului»... mai degrabă drepturile patimilor. Acum este un prilej pentru schimbarea Constituţiei astfel încât România să fie ferită de acest păcat. Agresiunile asupra identităţii de gen a persoanei umane sunt foarte mari. Duşmanii creştinismului atacă rădăcina. Dacă ataci rădăcina, şi trunchiul, şi coroana au de suferit“, a spus prof. Chirilă.

Familia de astăzi

Reprezentanţii Accept Romania consideră că o modificare a Constituţiei nu ar ţine cont de realitate. Îîn România de astăzi există cupluri care trăiesc fără oficializarea relaţiei, copii crescuţi de rude în lipsa părinţilor plecaţi în străinătate sau părinţi care ales să-şi crească singuri copiii.

„Trebuie să ţinem cont de ce se întâmplă astăzi, în societate. La ultimul recensământ din 2011, peste 800.000 de persoane din toate decadele de vârstă au declarat că trăiesc împreună, dar nu sunt căsătoriţi. Unii sunt tineri, alţii au trecut deja printr-o experienţă a unei căsnicii cu «acte în regulă» şi nu îşi doresc să facă iar asta. Pentru alţii, e prea scump să se căsătorească, mai ales luând în calcul costul exorbitant al unei nunţi tradiţionale, inclusiv taxele practicate de Biserică. O bună parte dintre aceştia nu se căsătoresc din convingere, întrucât instituţia tradiţională a căsătoriei nu înseamnă nimic pentru ei. Cuplurile, indiferent de sex, care convieţuiesc şi gospodăresc împreună reprezintă familii şi nu sunt protejate în nici un fel de statul român, printr-o formă simplificată de înregistrare a parteneriatului lor“, declară Florin Buhuceanu, liderul Accept Romania.

Soluţia ar reprezenta-o parteneriatul civil, care poate acorda drepturi cuplurilor necăsătorite: coasigurare pentru partener/ă în cazul în care acesta nu are un loc de muncă, drepturi de vizitare al partenerului sau partenerei în spital sau posibilitatea de a moşteni bunurile dobândite în comun.

Opinia psihologului: „Familia se schimbă odată cu societatea“

Psihologul Elena Ranga explică felul în care a evoluat mentalitatea privind familia tradiţională versus familia modernă. „Familia a suferit transformări profunde, odată cu societatea. Dacă acum câteva generaţii familia era cea mai fidelă posesoare a tradiţiilor şi valorilor naţionale, acum tot ea este cea care schimbă dinamica rolurilor. Astfel, femeia care odinioară se ocupa exclusiv de activităţile gospodăreşti şi creşterea copiilor s-a reorientat spre partea profesională şi activităţile extra-familiale. Bărbatul avea rol de susţinător al familiei, responsabilitate împărţită acum cu partenera de cuplu. Copiii ajung să crească cu bonele sau în grădiniţe cu program prelungit, after-school etc, urmând sa ia modelele de comportament preponderent din mass-media“, spune specialistul.

Psihologul vorbeşte despre cum sunt afectate coeziunea şi unitatea familială, care devin o asociere negociată între două individualităţi. „Familia tradiţională care susţinea confortul, siguranţa şi perpetuarea se transformă în familia modernă care susţine şi promovează individualitatea, un anumit statut social şi cultural şi un anumit statut social şi financiar. În aceste condiţii familia nu mai este un sens al vieţii, o modalitate de împlinire şi a devenit doar o asociere mai mult sau mai puţin legală între doi parteneri, care îşi împărtăşesc beneficii, şi nu mai susţine valori de genul siguranţă şi stabilitate. Căsătoria devine o negociere şi este extrem de sensibilă la influenţele moderne. Conceptul de familie îşi pierde valoarea de perpetuare şi susţinere a valorilor sănătoase şi rămâne un ideal din ce în ce mai greu de atins. Familia modernă este mai adaptativă societăţii actuale, cu condiţia să păstreze elementele de siguranţă, confort şi stabilitate necesare progresului“, concluzionează psihologul Elena Ranga.

Pe aceeaşi temă:

Cruciada BOR împotriva homosexualilor. Unde se situează România în chestiunea legalizării căsătoriilor gay

Grecia legalizează parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex

Patriarhul Daniel: Trebuie susţinut efortul Bisericii de a apăra familia naturală în faţa unor "modele" noi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: