A murit contraamiralul de flotilă Niculae Ştefan, cel care a militat pentru învăţământul de marină la Constanţa
0Contraamiralul de flotilă Niculae Ştefan a murit sâmbătă la vârsta de 85 de ani. Distinsul ofiţer este cetăţean de onoare al oraşului în care a trăit.
Niculae Ştefan, născut la 28 august 1935 în satul Barza, comuna Stoborăşti (ulterior comuna Tufeni), judeţul Olt, “fiu de plugar din Olt” – cum îi plăcea să spună, a sosit în Constanţa încă din tinereţe, atras irezistibil de mirajul mării.
A urcat treptele carierei militare ocupând succesiv numeroase funcţii de conducere în structurile Marinei Militare, în special în învăţământul militar de marină. A fost iniţiatorul Concursului de matematică „Viceamiral Vasile Urseanu”, a luptat permanent pentru simbolurile mării şi ale oraşului şi pentru cauze mari: Monumentul “Crucea Marinarilor”, reînfiinţarea Colegiului Militar Naţional „Alexandru Ioan Cuza” – fostul Liceu Militar de Marină, şcoală emblematică a oraşului Constanţa.
“Niciodată nu şi-a pierdut cadenţa”, cum îi spunea încă din copilărie tatăl său. Deşi în rezervă, Niculae Ştefan a activat ulterior în Liga Navală Română – al cărei vicepreşedinte a fost o perioadă îndelungată; a fost un rezervist implicat activ şi permanent în viaţa civică a oraşului. A fost un antrenor motivaţional pentru zeci şi sute de copii care au iubit marea, marina şi Constanţa. A făcut lobby pentru marină şi pentru Constanţa în satele din sudul României, în Olt şi Argeş, unde a construit iubire pentru „Marea cea Mare” şi pentru Tomis.
În vara acestui an a reuşit, printr-o premoniţie a fatalităţii, să îşi publice ultima carte – “Pe marea vieţii. Eseuri autobiografice”, pe care a lansat-o la Muzeul Naţional al Marinei din Constanţa.
Vă mai recomandăm: