Şofer arestat preventiv pentru că a încercat să mituiască un poliţist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţist rutier - arhivă foto
Poliţist rutier - arhivă foto

Bărbatul a fost prins în flagrant în timp ce încerca să ofere mita agentului de poliţie. Judecătorii de drepturi şi libertăţi au stabilit că acesta trebuie arestat preventiv pentru 30 de zile.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, împreună cu poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, au prins în flagrant o persoană în timp ce oferea cu titlu de mită suma de 800 de euro unui agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Valu lui Traian – I.P.J. Constanţa.

„În fapt, în timp ce îşi îndeplinea atribuţiile de serviciu, poliţistul a depistat în trafic un bărbat în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din localitate fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie. Acesta, împreună cu ceilalţi trei pasageri din autoturism au fost conduşi la sediul postului de poliţie, în vederea luării măsurilor legale privind circulaţia pe drumurile publice”, spun cei de la DGA.

Unul dintre pasagerii din autoturism i-a promis agentului de poliţie suma de 800 de euro pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu. Totul s-a întâmplat luni, 22 februarie.

Puţin mai târziu, bărbatulşoferul fără permis a oferit agentului de poliţie suma de 800 de euro (promisă anterior de pasager), în scopul de a nu lua măsurile legale care se impuneau împotriva sa. În acel moment, procurorii au realizat flagrantul.

Şoferul fără permis a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, apoi judecătorii au emis mandat de arestare preventivă pe numele lui.

Citeşte şi:

Accident cu cinci victime la ieşire din Castelu. Două sunt în stare critică

IPS Teodosie explică de ce masturbarea este un păcat: „Să facă 100 de mătănii şi să vedeţi cum se potolesc“ VIDEO

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite