Poate că generalul Nicolae Ciucă a fost sincer când a declarat, în
interviul acordat pentru Radio România Actualităţi, în iunie 2018, că nu
va face politică şi nu va ţinti vreo funcţie publică, fiindcă poziţia
de şef al Statului Major al Apărării, pe care a ocupat-o este „atât de
sfântă onoare şi demnitate (…) încât, indiferent de ceea ce mi s-ar
propune, nu voi face altceva”.
Extinderea Uniunii Europene stagnează de o bucată de vreme, din motive diverse: mai întâi e vorba despre blocajele
făcute de unele state oricărei forme de extindere până când nu se
realizează o integrare mai profundă şi o uniformizare mai mare între
statele deja membre.
Negocierile purtate de forţele politice parlamentare pentru găsirea unei
formule guvernamentale optime, necesară pentru învestirea cabinetului
condus de Nicolae Ciucă, sunt în plină desfăşurare.
Pentru aceasta poezie în proză, care spune poveştile a 12 personaje de culoare din Marea Britanie, interconectate prin diverse relaţii, inclusiv de rudenie, iubire şi abuz, Bernardine Evaristo a primit premiul Booker în 2019, alături de Margaret Atwood.
Extrem de interesantă scrisoarea adresată de domnul ministru Ciucă,
generalul în rezervă, mandatat să încerce să devină premier. Propune
„un armistiţiu politic”.
„În România creşte influenţa unor mişcări naţionalist-religioase, care trimit la fascismul din perioada interbelică” - apreciază Oliver Jens Schmitt în cotidianul elveţian de limbă germană Neue Zürcher Zeitung.
În momentul de faţă, în România contează doar ce spune un singur om:
Florin Cîţu. El face şi desface guverne. Dă mandat premierului Ciucă, desemnat de Iohannis, comandă celor de la PSD
şi USR ce să facă, decide cum să fie gestionată pandemia, după ce am ajuns la
500 de morţi pe zi, nu mişcă un ac în România fără acordul şi dispoziţia sa.
Iar România se află în unele dintre cele mai dificile perioade din istoria sa.
Cea mai bună afacere este atunci când acelaşi jucător e cel ce vinde şi cel ce cumpără deopotrivă o marfă. Cam ca la incompatibilităţile clasice, de manual, când aceeaşi persoană ar semna, formal şi la furnizor, şi la cumpărător.
Aşezată în dreptul uneia dintre ferestrele cu sticlă mată ale vilei generalului Leon Mavrocordat, masa de toaletă cu oglindă, stil rococo îşi etalează conturul elegant în apropierea notei explicative care menţionează că i-a aparţinut lui Sadoveanu.
Verbul a înfiera a rămas legat de epoca stalinistă, când diverşi omeni ieşeau la balcon, ca să batjocorească pe cineva. În toate timpurile gloria a însemnat să-i calci pe alţii în picioare, iar lucrul ăsta a fost mereu posibil, prin tupeu şi prin sprijin politic.
De abia se termină Consiliul European la finalul căruia se anunţa solemn că se vor lua măsuri decisive pentru stabilizarea pieţei de energie. Şi puseul eroic de voinţă politică se poate încheia azi cu un mare fâs. Cu un alt fâs. N-ar fi de mirare, ghinion iarăşi şi iarăşi, dreptate mare are viziunea politică sintetizată de preşedintele Iohannis şi pe care România o concretizează pas cu pas!
Conform definiţiei prezentate pe site-ul revistei Serviciului Român de Informaţii, războiul hibrid „reprezintă o interacţiune dinamică între elemente de hard power (consolidarea forţelor militare, dispunerea de forţe şi capabilităţi militare în zone de conflict, finanţarea unor mişcări separatiste, activităţi de destabilizare şi subminare a securităţii unui stat sau regiuni) şi soft power
Până la Marea Criză financiară din 2008, gândirea strategică din
majoritatea statelor lumii avea ca reper central Strategia de Securitate
Naţională a Statelor Unite ale Americii. După 2009, două motive au mai
nuanţat lucrurile.
În vremuri normale, democraţiile îşi ţin militarii departe de politică. Un general în fruntea guvernului sugerează că politicul e depăşit, că nu mai are resurse şi că doar o mână forte mai poate scoate ţara din criză.
La nivel UE, certificatul verde nu a fost adoptat pentru condiţionarea
sau limitarea accesului în instituţii publice, mall-uri, restaurante,
hoteluri, etc. Acesta a fost adoptat pentru facilitarea liberei
circulaţii în spaţiul intra-european, transfrontalier, inclusiv pentru
călătorii esenţiale, cum ar fi transportul de medicamente.
Stagiunea centenară a ONB a prezentat şi prima premieră a sezonului: Norma. O alegere curajoasă, dar problematică pentru orice teatru de operă din lume.
Guvernul în jurul PNL – dacă mai putem numi PNL o entitate în numele
căreia vorbesc generalul Ciucă, Rareş Bogdan şi Dan Vîlceanu (Ioana şi
Vintilă Brătianu se răsucesc în morminte) – nu e posibil, după cum am apus şi săptămîna trecută, şi nici dezirabil, deoarece:
Într-o lume a extremelor, cu jumătate din români la limita sărăciei,
averea celorlalţi este la maxime istorice. Trei sferturi din averea
românilor este formată din case şi apartamente (active imobiliare) şi
doar un sfert din avere sunt active financiare, conform raportului
asupra Stabilităţii Financiare publicat de BNR. Un total de 440 miliarde
de euro.
Lăudabilă decizia UDMR de încurajare a natalităţii în România prin politici ţintite! N-ai cum să nu saluţi asemenea bune intenţii, enunţate de liderul Kelemen Hunor ca parte din viitorul program de guvernare. Te poţi doar întreba, cârcotaş, cum de nu i-a pălit pe udemerişti ideea salvatoare ceva mai devreme, poate anul trecut, în Cabinetul Ludovic Orban, sau poate prin precedentele coaliţii prin care s-au perindat.
Organismul militar românesc a fost şi este acea mulţime de români conştienţi, care au ştiut şi cunosc că purtând uniforma ARMATEI ŢĂRII au îmbrăcat şi cămaşa morţii, apărând în trecut, cu preţul vieţii, de câte ori a fost nevoie, libertatea pământului strămoşesc.
Cea mai mare extravaganţă înainte de 1989 era să merg la Constanţa. Drumul către mare era magic: ne dădeam jos din tren, ne cazam la rude, norocoşii de noi, şi ne repezeam pe faleză, la Cazinou. Nu ca să intrăm în el, ci ca să stăm afară şi să ne uităm admirativ-prosteşte la cât e de frumos. Aşa se făceau selfie-urile pe vremea aia. În 1993, am emigrat pentru prima dată, la Constanţa.
