Multe site-uri de ştiri au găsit titluri senzaţionaliste
pentru ştirea referitoare la scrisoarea deschisă adresată marţi de d-na
Ecaterina Andronescu, vechi membru PSD şi fost ministru al Educaţiei în mai
multe guverne, colegilor de partid ai domniei-sale.
Pe măsură ce devine clar că guvernanţii i-au minţit pe români de-au
îngheţat apele în plină vară şi că, după ce i-au bătut şi gazat,
încearcă să scape de consecinţe, oare cum ar fi bine să se răspundă? Pot
fi iertaţi?
Studii de piata desfasurate de Graduate Management Admission Council (GMAC) arata ca tinerii din Romania continua sa plece la studii in strainatate.
Milioane de români l-au adorat pe criminalul Gheorghiu-Dej, „iubirea neţărmurită” pentru Ceauşescu încă mai stoarce nostalgii şi lacrimi, apoi dorinţa de neoprit de a avea un „tătuc” s-a revărsat asupra unor lideri precum Ion Iliescu şi Liviu Dragnea. Toate cazurile au rădăcinile înfipte într-o complicitate doar în aparenţă întâmplătoare.
Se
tulbură tare de tot apele şi aşa neliniştite din estul Mediteranei, creşterea
tensiunilor dintre Turcia şi SUA trimiţând un semnal grav de posibil dezechilibru
regional, cu efecte importante asupra NATO şi sistemului său de securitate în
sud-estul european.
Vă invit să citiţi mărturia unui tânăr care a participat la protestul din 10 august, 2018. Am primit acest mesaj de la el şi mi-aş dori să-l citească cât mai multă lume.
Deşi competiţia este la prima ediţie, organizatorii au reuşit să formeze un juriu impresionant, să adune un număr mare de participanţi (deşi perioada de înscriere încă nu s-a încheiat), dar şi o sumă impresionantă rezervată premierii câştigătorilor.
Pentru cei care vara
citesc, ascultă muzică şi caută liniştea, un mare muzician propune o alternativă:
“Vară cu
Daniel Barenboim” se intitulează un nou proiect discografic în care au
apărut de curând cvartete cu pian de Mozart şi integrala simfoniilor de Brahms.
Dacă punem la o parte “Sputnik” şi încă vreo alte câteva site-uri plătite spre a face
auzită vocea Moscovei şi jocurile geo-politice ale Rusiei lui Putin, presa
internaţională a reflectat corect violenţele extreme de vineri seara de la
Bucureşti.
Multă lume a constatat că Viorica Dăncilă foloseşte interpreţi la
toate întâlnirile externe. Cum e posibil aşa ceva?, m-au întrebat –
scandalizaţi – oameni care ştiau că, înainte de a ocupa fotoliul de
premier, Dăncilă fusese aproape un deceniu membră a Parlamentului
European. E posibil ca un deputat european să vorbească doar limba
maternă?
Cu fiecare zi ce trece, dimensiunile dezastrului din noaptea 10-11 august devin tot mai clare. Rămâne evidentă
următoarea realitate. Jandarmeria română a atacat, bătut, gazat, fugărit zeci de mii de oameni nevinovaţi,
paşnici, fără arme, care nu făceau altceva decât ce prevede Constituţia:
dreptul la liberă exprimare a ideilor şi doleanţelor.
Derapajele repetate ale Bucureştiului, de care până acum Bruxelles-ul nu avea timp şi energie, ar putea să nu mai fie tolerate.
Bine-aţi revenit acasă! Am plâns împreună la revedere - ne-au ajutat şi
jandarmii, e drept. Am strigat împreună pentru o ţară normală, pentru
justiţie, pentru o guvernare competentă. După trei seri petrecute
împreună apare întrebarea: „şi-acum, ce facem?“. Ţara este în continuare
condusă de aceiaşi hoţi şi de aceiaşi incompetenţi, care v-au mai şi
batjocorit, insultat, bătut, minţit.
Cine citeşte documentele BNR, inclusiv minutele şedinţelor de politică
monetară, constată referiri la gestionarea lichidităţii. Aceasta din
urmă este parte din modul în care o bancă centrală îşi formulează şi
aplică politica monetară.
În mod normal, consider că este nevoie să vă scriu mai
întâi, dumneavoastră, lideri partidelor politice din opoziţia parlamentară. În
data de 10/11 august 2018, în România, a avut loc un grav atentat la adresa
democraţiei româneşti. Mitingul organizat de către Diaspora a fost înăbuşit cu
o duritate ce aminteşte de evenimentele din noiembrie 1987, decembrie 1989,
iunie 1990.
S-a vorbit foarte mult despre ineficienţa sancţiunilor economice: că
sunt prea puţine, că vizează întreaga populaţie care pierde – vezi
Coreea de Nord, că nu suferă conducătorii, că durează mult până se simte
efectul.
Este posibil (cel mai probabil că rezultatul îl vom afla azi) ca
Israelul, a doua oară în istorie, să joace un renghi urât celor de la
Eurovision, declarând că nu are banii necesari (12 milioane Euro) cu
care să constituie garanţia cerută de organizatori pentru desfăşurarea
ediţiei din 2019 a concursului.
În vreo 8 ore. Cam atât ar lua să-i explici unui nou venit ce ar
trebui să ştie, lucrurile importante pentru activitatea lui de chelner,
fie el şi cu totul străin de meserie, ajuns acolo din întâmplare.
În an Centenar, asistăm la o antagonizare tot mai mare între
cele două Românii, în loc să ne întărim şi să devenim tot mai
competitivi pe scena globală. Uitându-mă la ce se întâmplă, îmi vine în
minte celebrul „divide et impera“ (divide şi cucereşte).
Am urmărit ieri seară cu maximă atenţie mesajul preşedintelui
Klaus Iohannis, mesaj transmis din biroul domniei-sale de la Cotroceni.
Trei lungmetraje ale
unor cineaşti români au fost selecţionate – şi prezentate deja – în cadrul
competiţiei principale a Festivalului de Film de la Sarajevo (SFF), ajuns la
ediţia a 24-a (10-17 august 2018).Trei lungmetraje ale
unor cineaşti români au fost selecţionate – şi prezentate deja – în cadrul
competiţiei principale a Festivalului de Film de la Sarajevo (SFF), ajuns la
ediţia a 24-a (10-17 august 2018).
Nu este posibil ca nişte oameni normali, cu
mintea acasă, să nu realizeze consecinţele represiunii teribile din 10 august.
Consecinţe interne şi internaţionale. Doar nişte oameni cuprinşi de paranoia îşi
pot tăia craca de sub picioare cu o acţiune sinucigaşă. Este suficient să te uiţi
la toate reacţiile şi consecinţele din aceste zile pentru ca să înţelegi acest
lucru simplu.
Se înmulţesc dovezile probând premeditarea de către Liviu Dragnea şi transpunerea de către ministrul de Interne prin intermediul jandarmeriei a violenţelor împotriva a peste 100.000 de protestatari paşnici din Bucureşti.
Cea mai mare extravaganţă înainte de 1989 era să merg la Constanţa. Drumul către mare era magic: ne dădeam jos din tren, ne cazam la rude, norocoşii de noi, şi ne repezeam pe faleză, la Cazinou. Nu ca să intrăm în el, ci ca să stăm afară şi să ne uităm admirativ-prosteşte la cât e de frumos. Aşa se făceau selfie-urile pe vremea aia. În 1993, am emigrat pentru prima dată, la Constanţa.
