VIDEO Graniţe neobişnuite de pe glob. Care este hotarul vizibil din spaţiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hotar  FOTO: pexels.com
Hotar  FOTO: pexels.com

Ţările sunt despărţite de cele mai multe ori de graniţe naturale, precum fluvii, râuri, păduri, dar şi de altfel de hotare, precum o cafenea sau un peşte desenat pe pământ.

Puţini ştiu că Franţa are o pădure tropicală la graniţa cu Brazilia, însă vorbim de teritoriul francez al Guyanei Franceze din nordul Americii de Sud. Acolo, o pădure tropicală desparte Brazilia din Franţa.

Tot în America de Sud, Brazilia este despărţită de Argentina printr-o cascadă, iar aceste două ţări sunt despărţite de o a treia, Paraguay, de râul Paraguay.  

Statul Haiti şi Republica Dominicană, deşi ambele sunt pe aceeaşi insulă, au un hotar distinct: acolo unde se opreşte pădurea din Republica Dominicană. Haiti nu are păduri la graniţă.

Tot o pădure desparte Germania de Cehia, dar cea de pe partea cehă a fost afectată de un dăunător, iar arborii sunt uscaţi. O graniţă altfel este la limita dintre Polonia şi Ucraina. Cele două state sunt prietene, iar pe poteca verde ce le desparte sunt desenaţi peşti uriaşi pe pământ. Belgia şi Olanda împart o cafenea în oraşul Baarle-Hertog. Acolo, singurul semn că e graniţă sunt nişte cruci în astfalt.

O altă graniţă aparte e cea dintre Egipt şi Israel. E chiar singura vizibilă din spaţiu, iar asta deoarece pe partea israeliană s-a construit până la hotarul cu egiptenii.

Graniţa dintre SUA şi Canada are fie poteci verzi, lacuri, fie asfalt pe care e trasă o linie albă şi apar numele celor două state. Un alt hotar puţin ştiut e dintre Marea britanie şi Spania. Deşi, dacă ne uităm pe hartă, cele două ţări nu au cum să se învecineze, oraşul Gibraltar din sudul Peninsulei Iberice e locul unde Marea Britanie are graniţă cu Spania, oraşul fiind britanic. 

Alte exemple de graniţe  VIDEO : Youtube Talltanic 

Mai puteţi citi:

FOTO Când cana de cafea are haine tricotate. Povestea artizanului ale cărei minunăţii au ajuns şi în Australia

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite