VIDEO Cruzime fără margini. Mânz biciuit şi pus să tragă un BMW pentru a-şi demonstra forţa în faţa cumpărătorilor

VIDEO Cruzime fără margini. Mânz biciuit şi pus să tragă un BMW pentru a-şi demonstra forţa în faţa cumpărătorilor

Mânza a fost forţată să tragă un vehicul până când a căzut în genunchi din cauza epuizării

Proprietarul animalului, un bărbat din Turda, l-a obligat să tragă o maşină din lateral în timp ce el transmitea imaginile pe Facebook, pentru a se lăuda în faţa celor care ar vrea să cumpere calul.

În imagini se vede cum mânza care nu a împlinit încă 3 ani este forţată să tragă un BMW de două tone. Pentru a-i face sarcina cât mai grea, proprietarul a obligat animalul să tragă maşina din lateral.

Cum, în ciuda eforturilor, calul nu a reuşit să impresioneze, bărbatul nu a ezitat să folosească biciul, deşi era evident că animalul nu mai avea forţă. Epuizată, mânza a căzut la un moment dat în genunchi.
 
 
Bărbatul nu s-a mulţumit cu atât. După ce a transmis în direct pe Facebook imaginile greu de privit, a revenit cu postări în care se lăuda cu forţa animalului în încercarea de a găsi un cumpărător, oferindu-şi numărul de telefon.

Numai că la scurt timp, valul de critici venit la adresa lui l-a determinat să şteargă toate postările. Prea târziu, pentru că imaginile au ajuns în presa locală şi au fost publicate de Ziarul Clujean, iar Poliţia s-a autosesizat în acest caz.
 
„În urma imaginilor apărute în spaţiul public privind un caz de posibilă maltratare a unei cabaline, în municipiul Turda, poliţiştii s-au sesizat din oficiu, în cauză fiind desfăşurate verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, au informat reprezentanţii Poliţiei Cluj.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: