Un tânăr a căzut de la etajul 7 al unui bloc din cartierul clujean Mănăştur

Un tânăr a căzut de la etajul 7 al unui bloc din cartierul clujean Mănăştur

FOTO: Arhivă Adevărul

Pompierii au fost nevoiţi să taie din gardul şantierului care împrejmuia imobilul aflat în construcţie pentru ca băiatul să poată fi dus în ambulanţa SMURD.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deocamdată este neclar în ce condiţii a avut loc acest accident şi ce căuta tânărul în vârstă de 15 ani într-un bloc aflat în construcţie. 
 
„Pompieri de pe o autospecială de stins incendii cu modul de descarcerare, alături de un echipaj SMURD de terapie intensivă au fost alarmaţi  în jurul orei 20.00 pentru a salva un adolescent, care se pare că a căzut dintr-un bloc aflat în construcţie, pe strada Arinilor, din municipiul Cluj-Napoca.
Au fost efectuate de către echipajul SMURD, sprijinit de pompieri, manevre de resuscitare pentru a readuce semnalele vitale ale adolescentului, timp de mai bine de 30 de minute”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj (ISU). 
 
Potrivit sursei citate, persoana care a anunţat situaţia, prin numărul unic de urgenţă 112, a iniţiat manevrele de resuscitare sub îndrumare de operatorului din dispeceratul ISU. Fiind doar un simplu trecător care a dorit să ajute, a reuşit să evalueze semnalele vitale ale tânărului, a asigurat menţinerea poziţiei persoanei căzute pentru a nu agrava leziunile suferite şi a început masajul toracic până la sosirea echipajului SMURD. 
Tânărul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Cluj şi se află în stare critică.
citeste totul despre: