Statuia generalului Mărdărescu, dezvelită în faţa Facultăţii de Ştiinţe Economice din Cluj

Statuia generalului Mărdărescu, dezvelită în faţa Facultăţii de Ştiinţe Economice din Cluj

Statuia dezvelită la Cluj

Statuia generalului Gheorghe Mărdărescu a fost dezvelită miercuri, 7 august, în faţa Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.

Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

Printre cei care au participat s-au numărat Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, istoricul Dan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, precum şi Valentin Tănase, artist plastic, autorul statuii alături de reprezentanţi ai mediului academic şi personalităţi ai autorităţilor locale.

Cine a fost generalul Mărdărescu

 

Generalul Gheorghe Mărdărescu a fost unul dintre cei mai importanţi ofiţeri superiori ai armatei române, în timpul Primul Război Mondial, luând parte la luptele de la Mărăşti şi Oituz. După încheierea războiului, în anul 1919, generalului Gheorghe Mărdărescu i-a fost încredinţată comanda tuturor forţelor armate din Transilvania, cu misiunea de a respinge bandele bolşevice şi trupele ungureşti până peste Apuseni. Misiunea a fost îndeplinită, astfel că, la data de 4 august 1919, trupele româneşti victorioase au intrat în Budapesta, iar soldaţii Armatei Române au defilat pe bulevardul Andrassy în prezenta regelui Ferdinand I, care i-a l-a decorat pe generalului Mărdărescu cu „Ordinul Mihai Viteazul”, clasa a II-a, pentru victoria contra regimului bolşevic al lui Bela Kun.

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: