Reportaj în cartierul Doinei Cornea. Vecinii îşi amintesc coşmarul la care au supus-o securiştii: „Stăteau zi şi noapte în faţa casei sale”

Casa în care a trăit Doina Cornea încă din 1958 se află pe o străduţă, la doi paşi de centrul Clujului. În anii 80, casa cenuşie de pe strada Alba Iulia s-a transformat într-o adevărată redută, care sfida partidul unic şi regimul totalitar de atunci.

 O adevărată maree verde, cu tufe dese şi pomi o înconjoară, iar cei câţiva brazi din faţă sunt toaletaţi, iar pe fiecare dintre ei a fost prinsă câte o căsuţă menită să servească drept adăpost păsărelelor.

Vecinii de pe strada Alba Iulia sunt mai degrabă tăcuţi, iar locul pare aproape pustiu sub soarele nefiresc de fierbinte dintr-o zi de început de mai. Două case mai încolo, la numărul 10, pare să fie excepţia de la regulă. Curtea freamătă, iar câţiva muncitori lucrează la renovarea casei. 

„Mă jucam cu copiii Doinei Cornea pe stradă”

„Am cunoscut-o bine pe doamna Cornea, am copilărit aici, pe strada asta. Mă jucam cu copiii ei, Leontin şi Ariadna. Era o persoană discretă, foarte la locul ei şi foarte respectuoasă. Din păcate, în ultimii doi-trei ani n-am mai văzut-o, nu mai ieşea din casă”, îşi începe povestea vecinul Doinei Cornea. 

După ce se asigură că nu este fotografiat, continuă: „În anii 80 era plin de miliţieni şi de securişti aici. Cel puţin unul stătea în permanenţă în faţa casei ei, ca să asigure că nu poate să comunice cu oamenii sau să primească vizitatori. Stăteau zi şi noapte aici. Ţin minte că tot pe atunci ne-am pus o antenă parabolică, am montat-o undeva în spatele casei. Speram să nu observe nimeni, pentru că era interzis pe atunci să ai aşa ceva. Bineînţeles că a doua zi a oprit o maşină în faţa casei mele. Nu ne-au bătut la uşă, nu au venit peste noi, dar s-au asigurat că am primit mesajul lor. Că ne văd, ştiu tot ce facem şi că sunt cu ochii pe noi”.

După Revoluţie, Doina Cornea a început să socializeze cu vecinii, care o înconjurau cu mult respect. „Toată lumea de pe străduţă ştia cine e, toţi o admiram. A fost ca un simbol pentru noi. O femeie dârză, care nu şi-a plecat capul, aşa cum spune proverbul. A dat dovadă de mult patriotism, nu ca politicienii de azi. Şi nu întâmplător a refuzat să se amestece cu ei. I-a dibuit de la început pe Iliescu şi ai lui cine sunt. În ultimii ani a suferit foarte mult după ce i-a murit fiica. Ariadna a avut un accident urât la schi, iar când începea să-şi revină a mai avut unul, acum doi ani. Era cu bastonul şi s-a împiedicat în buruduful unui avion. A căzut, s-a lovit foarte rău şi am înţeles că a făcut un cheag de sânge care i-a fost fatal”, a mai afirmat vecinul.

„Cine nu a auzit de Doina Cornea?”

Aproape 50 de metri mai încolo, o oră şi jumătate mai târziu. Melinda Racz se îndreaptă spre casă, dar se opreşte când aude de Doina Cornea. „Doamna Cornea? Am auzit, foarte trist! Am fost vecine, dar cine nu a auzit de Doina Cornea? Păcat, a fost un om extraordinar”, şi arată spre casa fostei disidente. „Aici locuieşte, pardon, aici locuia doamna Cornea. Nu o prea vedeam, nu prea ieşea din casă. Nu pot spune că eram prietene, doamna era în vârstă, era altă generaţie. Dar o respectam mult”, adaugă Melinda Racz (foto, jos).

O stradă sub asediul securiştilor

Petru Berce are 68 de ani şi locuieşte şi el de o viaţă pe strada Alba Iulia. Şi-a cunoscut foarte bine vecina, pe Doina Cornea. 

„Ţin minte că în anii 80 cu greu se putea intra pe strada asta. Miliţenii şi securiştii îi legitimau pe oamenii care ajungeau pe aici şi îi luau pur şi simplu la rost. Pe noi, pe vecinii ei, nu ne şicanau chiar aşa de des, dar era clar că nu aveam voie să intrăm la doamna Cornea”, rememorează Berce.

„Pentru ca să le fie mai uşor să controleze tot ce mişcă pe strada asta, au săpat, au pus un fel de tub la capătul străzi, pentru ca nimeni să nu poată intra prin partea asta. Parcă erau tranşee. La celălalt capăt al străzii erau ei, securiştii”, a adăugat Berce.

Încheie dând din cap, gânditor. „Păcat că s-a dus. A fost un om extraordinar. Şi copiii ei au fost bine educaţi, oameni serioşi. Până şi nepoţii doamnei Cornea, copiii fiicei sale, veneau din Franţa aici şi se jucau împreună cu nepoţelul meu. Da, cum a trecut timpul”, a încheiat Petru Berce (foto, jos).

Între timp, soarele începe uşor să apună, iar pe cerul de azur îşi fac apariţia timizi câţiva nori. Timpul şi natura îşi urmează la fel de firesc cursul şi pe strada Alba Iulia, la fel cum o făceau şi când Doina Cornea încă trăia. Şi urmează, cu siguranţă, o nouă zi. A doua fără Doina Cornea pentru cei care au cunoscut-o şi au respectat-o cel mai mult.